Home Actualitate PSD – in asteptarea restructurarii Guvernului

PSD – in asteptarea restructurarii Guvernului

DISTRIBUIŢI

Cristian Diaconescu a declarat ieri că aşteaptă ca în termen de două săptămani premierul Tăriceanu să propună o formulă de guvern restructurat, în caz contrar principalul partid de opoziţie fiind pregătit pentru o moţiune de cenzură. Reprezentantul social-democraţilor a reiterat teza crizei politice interne, manifestată şi în capitala Uniunii Europene prin faptul că preşedintele şi premierul, prezenţi la reuniunea din Bruxelles de săptămana trecută, au dat impresia că -reprezintă două ţări diferite-, în condiţiile în care în discuţie au fost chestiuni importante ca Agenda Lisabona şi probleme legate de energie. Diaconescu a adăugat că Romania are la ora actuală o capacitate de absorbţie a fondurilor europene de 4% -7% pană la sfarşitul anului – ceea ce reprezintă -un minim istoric în randul ţărilor membre UE- – şi pierde 36 milioane de euro în agricultură. Ca atare, PSD s-a declarat de acord cu amanarea alegerilor din 13 mai şi consideră necesar ca simultan cu modificarea sistemului de vot să fie iniţiată şi o dezbatere privind modificarea Constituţiei, în sensul introducerii republicii parlamentare.

Pe de altă parte, PSD consideră data de 21 martie ca fiind rezonabilă pentru prezentarea raportului de către comisia de anchetă a activităţii preşedintelui.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.