
UPDATE 19,07,2018 ora 13.00: Simularea de inundații pe uscat a fost anulată și odată cu ea și agapa pregătită minuțios.
Săptămâna viitoare la Târgu Mureș, în pline avertizări meteorologice, Administrația Națională Apele Române organizează un exerciţiu informaţional de simulare a producerii de inundaţii pentru a testa capacitate de reacție a angajaților și totodată se va verifica şi nivelul de instruire a agenţilor de inundaţii în baza atribuţiilor ce le revin, conform Strategiei Naţionale de Management al Riscului la Inundaţii.
Bineînțeles, totul finalizat într-o agapă de proporții la care și-au anunțat participare Directorul General Victor Sandu, Directorul de Resurse Umane, eminența cenușie Relu Adam, secretari de stat din minister, posibil și nea Ioan Deneș, cel care ocupă poziția de ministru al Apelor și căruia tare-i mai plac lingușelile.
Maestru de ceremonii va fi nimeni altul decât vicepreședintele PSD, Cristian Bratanovici care ocupă și funcția de director al ABA Mureș, nota de plată fiind achitată din bani publici.
În cadrul acestor simulări de inundații se transportă digurile, utilajele și materialele disponibile și se folosesc „în orb”, pe uscat, fără pic de apă. Adică resursele instituției sunt indisponibilizate, oamenii care deja sunt obosiți de la inundațiile reale ce au distrus în județele Alba, Hunedoara și Arad, județe aflate în aria ABA Mureș, sunt aduși la Tg.Mureș ca la defilarea de 23 august ca să le demonstreze unora care nu au studiile necesare pentru a înțelege o activitate atât de complexă: Victor Sandu e inginer mecanic, Relu Adam e economist, iar Ioan Deneș e subinginer mecanic, fost profesor de specialitate la Centrul de plasament, Beclean.
Totul în contextul în care ploile nu părăsesc România, ba chiar se întețesc mai ales în zona de Vest și de centru cu coduri de ploi și vijelii. Ce-o să spună Bratanovici oamenilor afectați: ne scuzați, dar facem o simulare pe uscat pt. șefu’ și suntem puțin ocupați. Ne vedem după petrecere; strângem utilajele, sacii, digurile și venim!
Foto arhivă
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















