Fostul consilier ministerial Radu Donciu s-a prezentat, ieri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a da detalii în legătură cu acuzația de luare de mită din dosarul privatizărilor strategice în care s-a infirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru fapte de corupție.
"L-au chemat astăzi (luni – n.r.) și l-au întrebat dacă a primit mită, iar domnul Donciu a spus că nu a primit mită", a declarat, pentru Mediafax, avocata fostului consilier, Ana Maria Mihălcescu.
Aceasta a mai arătat că pe Donciu nu-l deranjează că se fac cercetări față de el, cât îl deranjează infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale în acest dosar. "Se reiau aceleași acuzații generale. Nu există absolut nicio probă, nimic, nimic", a precizat Mihălcescu.
Fostul consilier la Ministerul Comunicațiilor Radu Donciu a fost și în data de 3 septembrie la DNA, pentru a i se prezenta învinuirile din dosarul în care s-a infirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale (NUP) pentru fapte de corupție, procurorii cercetând dacă acesta a primit mită pentru transmiterea de informații secrete.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















