Încet-încet, România ar putea rămâne fără medici şi asistente. Asta pentru că tinerii care abia au terminat facultatea aleg să debuteze în străinătate sau se reprofilează şi caută un loc călduţ într-un lanţ farmaceutic. Cei care au apucat să se stabilească în ţară aleargă de la un spital la altul şi lucrează uneori 12 ore pe zi.
Dana Carabelea
[email protected]
Epuizare. Asta îi aşteaptă pe medicii români cu experienţă, care au apucat să îşi facă un renume. Medicii sunt solicitaţi de mai multe clinici, astfel că ajung să se împartă între spital şi 3-4 clinici private. Iar numărul de ore pe care îl petrec profesând poate ajunge cu uşurinţă la 12, fapt ce îi aduce pe medici la un nivel mare de epuizare.
Tinerii fug
Tinerii absolvenţi de medicină se raportează tocmai la această situaţie în care profesează cei mai mulţi dintre -veterani-. Cei care tocmai au terminat facultatea de Medicină aleargă să prindă un post la o clinică privată, însă nu au experienţa necesară pentru a-i putea convinge pe angajatori. Soluţia cea mai simplă: încă din timpul liceului, tinerii se hotărăsc să nu mai meargă la facultăţile din domeniu. O demonstrează şi numărul de înscrieri înregistrate la Universităţi. Dacă altă dată, concurenţa era de 10 candidaţi pe loc, acum facultăţile au 1,7 candidaţi pe loc. Şi nu numai facultăţile de Medicină se lovesc de acest fenomen! La Facultatea de Asistente Medicale şi Moaşe deja au început să se desfiinteze secţii, cum ar fi cele de radiologie, laborator, anotomie patologică şi dietetică.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















