RETRAGERE. Etapa a XVII-a a Turului Franţei a început joi la Pau fără tricoul galben al liderului, acesta fiind înmanat abia la finalul etapei, la Castelsarrasin. Turul Franţei a rămas fără tricoul galben după ce liderul de pană acum, danezul Michael Rasmussen, s-a retras din competiţie la cererea echipei Rabobank. DECES. Atentatele cu maşini capcană ce au avut loc la Bagdad, după calificarea naţionalei de fotbal a Irakului în finala Cupei Asiei pe Naţiuni, au provocat moartea a peste 50 de persoane. Un purtător de cuvant al armatei americane la Bagdad a precizat că 50 de civili irakieni şi un poliţist au murit în aceste atentate. ACCIDENTARE. Portarul Mircea Bornescu a părăsit antrenamentul echipei Universitatea Craiova după ce s-a accidentat la glezna stangă. Conducerea speră să nu fie nimic serios, iar portarul să revină cat mai repede pe gazon.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane