În zilele care vor urma, românii se vor confrunta cu tot mai multe probleme. Prima pe listă este greva de avertisment a CFR-iștilor. Aceasta vine ca urmare a faptului că directorii de la CFR Călători și CFR Infrastructură nu s-au înțeles cu sindicaliștii, astfel că vineri, între între 7.00 și 13.00, circulația feroviară va fi oprită în semn de protest. O altă grevă care ar putea afecta românii este cea a Serviciului de Ambulanță. Sindicaliștii susțin că pe 11 noiembrie 10.000 de angajați de la Ambulanță vor face grevă de avertisment, dacă nu li se majorează salariile cu 50%.
O primă rudă de negocieri s-a purtat ieri între sindicaliștii de la CFR și reprezentanții Ministerului Transporturilor, însă protestatarii nu au primit promisiuni pentru aprobarea bugetelor celor două companii. Ca urmare, angajații amenință cu proteste pe termen nelimitat, a declarat la finalul întâlnirii președintele Federației Mișcare Comercial, Gheorghe Popa. Primul pas va fi acțiunea de vineri. Liderul sindical a subliniat că, din cei 34.000 de membri de sindicat, care asigură dirijarea trenurilor și cei din activitatea comercială, doar 7.000-8.000 vor fi în activitate între orele 7.00 și 13.00. De asemenea, Popa a rugat călătorii, care vor fi afectați de protestul de vineri, să-și îndrepte nemulțumirile către miniștrii Ludovic Orban și Varujan Vosganian, precum și către premierul Călin Popescu Tăriceanu, "principalii vinovați de situația creată". La rândul său, directorul general al CFR Călători, Alexandru Noapteș, a precizat, la finalul întâlnirii, că traficul feroviar va fi reluat abia spre seara de vineri.
Nu vă îmbolnăviți pe 11 noiembrie
Conform președintelui Federației Naționale Ambulanța, Tudor Damian, aproape 10.000 de angajați ai serviciului de ambulanță, dintre care 7.000 sunt cadre medicale, vor face grevă de avertisment, pe 11 noiembrie, dacă nu li se măresc salariile cu minimum 50%. Reprezentații federației consideră ca majorarea salariilor ar motiva personalul să nu plece din cadrul serviciului public de ambulanță și ar ajuta la pregătirea profesională la standarde europene. De proteste se pregătesc și ceilalți angajați din Sănătate, tot pe 11 noiembrie, după ce, luni, negocierile sindicaliștilor din Federația Sanitas cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, au eșuat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















