Organizatorii Campionatului European din 2008 au anunţat că au fost comandate deja pentru meciurile din cadrul acestei competiţii patru milioane de bilete, ceea ce constituie un record.
Un prim contingent de 330.000 de bilete dintr-un total de 1.050.000 a fost pus în vânzare pe internet din data de 1 martie. La finalul acestei faze, care se va încheia la 31 martie, biletele vor fi atribuite printr-o tragere la sorţi, ale cărei rezultate vor fi comunicate la sfârşitul lunii aprilie.
Cu toate că cererea este extraordinar de mare, organizatorii Euro-2008 au fost criticaţi pentru că au pus la dispoziţia publicului doar 33 la sută din bilete şi la preţuri mai mari decât cele de la CM din Germania.
Cele 31 de meciuri din cadrul Campionatului European vor avea lor în opt oraşe din Elveţia din Austria, în perioada 7-28 iunie 2008.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















