
Un bărbat care avea permisul auto suspendat a fost prins de polițiști pe Autostrada Soarelui, în timp ce conducea un autoturism BMW cu 236 de kilometri la oră.
Potrivit agentului șef Adrian Cristea de la Poliția Autostrăzi, după înregistrarea pe aparatul radar a vitezei autoturismului, polițiștii au plecat în urmărirea mașinii, reușind să-l ajungă și să-l blocheze după cinci kilometri.
Ulterior, oamenii legii au constatat că șoferul avea permisul suspendat tot pentru depășirea vitezei legale, astfel că pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat.
"Este un record de viteză, înregistrat de un autoturism foarte puternic, care a fost înregistrat cu 236 de kilometri la oră, iar șoferul a fost imediat oprit și tras pe dreapta, iar când i s-au cerut actele s-a constatat că are permisul de conducere suspendat. Deci autoturismul cu care am fost dotați, considerat una dintre cele mai rapide mașini de serie din lume își dovedește eficiența", a declarat agent-șef Adrian Cristea.
Recordurile de viteză înregistrate anul acesta pe Autostrada Soarelui au fost de 225 de kilometri la oră, când șoferul unui autoturism BMW înmatriculat în București a fost înregistrat cu ajutorul noului tip de radar, cinemometrul laser, care permite reperarea mașinii de la o distanță de 1.200 de metri și nu poate fi detectat de către șoferi, și de 229 de kilometri la oră.
George Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















