
Un oficial din ministerul Agriculturii, secretarul de stat Achim Irimescu anunța cu mândrie zilele trecute că executivul urmează să pună în aplicare, în perioada următoare, și reducerea TVA la 9% în sectorul cărnii, de dragul românilor și pentru reducerea evaziunii fiscale, desigur. Aceasta a fost raționamentul afișat de guvern și în cazul deciziei reducerii TVA la pâine. Din păcate, analizele făcute de instituții ale statului, cum ar fi Consiliul Concurenței, au arătat că principalii beneficiari ai reducerii TVA la pâine au fost producătorii și vânzătorii de pâine și de produse de panificație, în buzunarele cărora s-au dus circa 9% din cele 15 procente rezultate din scăderea TVA la 9%. Reducerea prețului la pâine a fost extrem de modestă, iar unii producători chiar au crescu prețul, fapt remarcat și de premierul Victor Ponta. Cât despre combaterea evaziunii fiscale în acest sector, nu a făcut nimeni deocamdată o analiză în urma reducerii TVA, dar la cât de catastrofal arată încasările la buget e cât se poate de evident că măsura nu și-a îndeplinit obiectivele pentru care a fost anunțată. Dacă nici românii, nici bugetul de stat nu au fost printre beneficiarii măsurii reducerii TVA la pâine au existat însă niște băieți deștepți ale căror venituri au crescut simțitor odată cu aplicarea acestei măsuri. În ziarul „Curentul“ am arătat că unul dintre beneficiarii acestei măsuri a fost chiar Dan Voiculescu, întrucât familia sa deține compania Smart Food care produce pâinea Savoria. Prin urmare, după ce „ăla micu“ de la Agricultură, ministrul Daniel Constantin, s-a luptat în guvern pentru reducerea TVA la pâine, satisfăcând astfel și interesele familiei Voiculescu, în condițiile în care „Felix“ l-a împrumutat cu vreo 300 000 de euro, acum a venit rândul și partenerilor din coaliție. Unii pesediști sunt nerăbdători să se așeze și ei la masa profiturilor rezultate de data aceasta din scăderea TVA la carne.
Iar printre cei mai nerăbdători se află Sorin Minea, consilier local al PSD în Buftea. Pe lângă această funcție, Sorin Minea mai deține multe altele, strâns legate de sectorul cărnii din România. Potrivit declarației sale de interese postate pe site-ul Consiliului Local Buftea, Minea este președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta , director general la Angst, companie la care este acționar majoritar și director general interimar la SC Salsi SA, o firmă care are ca obiect de activitate tot produsele din carne. Până de curând, Minea a deținut și funcția de președinte al Asociației Române a Cărnii, asociație care-i adună tocmai pe principalii beneficiari ai măsurii avute în vedere de USL, reducerea TVA la carne la 9%.
În acest context înțelegem altfel declarațiile oferite presei de președintele Romalimenta, Sorin Minea, total întâmplator desigur consilier PSD, care susține că decizia privind TVA de 9% în sectorul cărnii a fost luată în urma discuțiilor pe care le-a avut cu premierul Victor Ponta și ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. "O scădere de 15% va avea un impact major în preț. România are prețul de vânzare al cărnii către consumator cel mai mare din Europa. În ceea ce privește evaziunea din sector, aceasta este de 200-300 milioane de euro pe an. De asemenea, o reducere cu 10-15% a prețului la preparatele din carne va conduce la revigorarea pieței și, totodată, vor crește veniturile la buget", a declarat, președintele Romalimenta, Sorin Minea.Nu știm cât se va revigora piața, dar cu siguranță afacerile din domeniu vor prospera, întrucât cea mai mare parte din reducerea de 15 % a TVA va intra în buzunarele producătorilor și vânzătorilor de carne și produse din carne, așa cum s-a întâmplat și cu pâinea, conform datelor oficiale prezentate de Consiliul Concurenței.
Poziția lui Minea, susținută oficial și de Ministerul Agriculturii
Poziția susținută de Minea și de patronatul cărnii coincide, total întâmplător desigur, cu intențiile exprimate de oficiali ai Ministerului Agriculturii. Secretarul de stat Achim Irimescu a promis, la o întâlnire cu investitorii români, scăderea TVA-ului la 9% în sectorul cărnii.
“Probabil că sectorul cărnii va fi următorul care va beneficia de TVA redus, dar este foarte important modul în care efectuăm controlul și măsurile pe care le luăm pentru reducerea evaziunii în domeniul produselor de panificație. Decizia viitoare privind reducerea TVA și la alte produse alimentare depinde de succesul măsurii în domeniul pâinii, de reducerea evaziunii și veniturile bugetare“, a informat Irimescu la Forumul Investitorilor Autohtoni.
El a menționat că analiza elaborată de Ministerul Agriculturii în domeniul cărnii a expus două probleme, respectiv importurile reale și nereale, și producția la negru din România.
Ministerul Agriculturii a estimat că evaziunea fiscală din domeniul cărnii și al produselor procesate din carne a fost de 230 de milioane de euro în 2011. Din păcate strategia reducerii TVA la pâine nu a redus deocamdată evaziunea fiscală în acest sector, iar guvernul are în continuare probleme majore cu încasările. Aplicarea unei noi reduceri de TVA la carne și la produsele din carne ar diminua veniturile la buget, situație care cu siguranță ar îngrijora FMI, care nu a văzut cu ochi buni nici reducerea TVA la pâine, impunând ca această măsură să fie aplicată de probă, pe o perioadă de un an.
Ca să nu mai amintim faptul că reducerea TVA la pâine a venit cu taxe noi, cum ar fi creșterea accizelor la alcool și produse de lux, sporind astfel riscul de evaziune fiscală în alte domenii. Cu alte cuvinte, guvernul a luat măsuri care pot reduce evaziunea fiscală în domeniul panificației, dar nu este o certitudine, compensând cu măsuri care cu siguranță vor crește evaziunea în alte domenii, cum este cel al alcoolului. ?ê?£i asta doar de dragul unor băieți deștepți care se zbat zilnic pe ecranele televizoarelor să ne convingă că fac totul doar pentru binele nostru. După ce băieții deștepți din domeniul panificației și-au luat tainul, a venit acum rândul celor din industria cărnii care vor fi și ei serviți cu generozitate de către guvern, având în vedere declarațiile oficialilor de la Ministerul Agriculturii.
Vezi declarația de interese
Iulia Nueleanu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















