
Trenurile care fac legătura între Gara de Nord și Aeroportul „Henri Coandă“ Otopeni vor fi puse în circulație de miercuri, prețul unui bilet va fi de șase lei, iar elevii, studenții, pensionarii și moții vor beneficia de reduceri de 50 la sută.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Tranporturilor, 18 perechi de trenuri „Henri Coandă Expres“ vor circula, de miercuri, între Gara de Nord și stația Aeroport, la interval de o oră, între 5.15 și 23.23.
Elevii, studenții, pensionari, moții și copiii sub 10 ani au reducere de 50 la sută din prețul biletului, iar copii sub cinci ani au gratuitate. Moții beneficiază de prețuri reduse în baza Legii 33/1996, care garantează unele drepturi economice a locuitorilor Munților Apuseni.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















