
Fostul șef al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, ar putea fi anchetat de procurorii DNA în recentul scandal al proiectului ”Minimis”, concursul online organizat miercuri dimineață pentru obținerea de fonduri europene nerambursabile pentru IMM-uri și anulat de ministrul finanțelor în urma unor suspiciuni de fraudă.
Mai multe firme au depus plângeri la DNA împotriva lui Vulpescu, reprezentanții acestora explicând că frauda a fost pusă la punct printr-un sistem ingenios, fiind implicați mai mulți lideri ai PNL. Conducerea PNL ar fi promis mai multor filiale că le va aloca un număr de contracte la licitația organizată la minister, desemnându-l să se ocupe de rezolvarea problemei chiar pe Remus Vulpescu. Astfel, fostul șef OPSPI s-ar fi întâlnit personal cu reprezentanții companiilor desemnate să fie introduse cu prioritate în sistemul on-line, în mai multe restaurante din București. În ceea ce privește mecanismul presupusei fraude, patronii de firmă care l-au denunțat pe Vulpescu bănuiesc că persoane din Ministerul Finanțelor au introdus în sistem datele companiilor favorizate, cu câteva secunde înaintea orei stabilite public ca start al înscrierilor online. Pentru dovedirea acestor acuzații, procurorii trebuie să verifice IP-uri calculatoarelor din Ministerul Finanțelor, serverele și bazele de date, pentru a se stabili dacă terminale din minister s-au conectat la adresa paginii electronice unde s-a desfășurat licitația.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















