Reorganizarea Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) propusă de comisarul general Octavian Popa va scădea capacitatea operativă a instituţiei cu aproximativ 30%, a declarat ieri fostul şef al Gărzii, Silvian Ionescu.
-Prin acordarea de personalitate juridică comisariatelor judeţene se pierd patru funcţii de comisari la fiecare judeţ, adică peste 150 de funcţii de execuţie-, a spus Ionescu. Mai mult, proiectul reinternalizează serviciile conexe, cerând comisarilor să execute măsurători şi prelevări de probe. -În loc să se ocupe de planul de inspecţie şi control al GNM, comisarul Popa face epurări politice-, a adăugat Ionescu.
Proiectul legislativ prin care comisarul general Octavian Popa vrea să reorganizeze Garda Naţională de Mediu (GNM) nu face altceva decât să micşoreze capacitatea operativă a instituţiei cu aproximativ 30%, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, fostul şef al Gărzii, democratul Silvian Ionescu.
Deşi comisarul general al Gărzii, Octavian Popa susţine că prin acest proiect va fi sporit numărul de comisari de mediu, Ionescu spune că, dimpotrivă scade numărul de comisari fiind înfiinţate mai multe posturi administrative.
-Prin acordarea de personalitate juridică comisariatelor judeţene, în cadrul aceluiaşi număr de posturi ale Gărzii – 748, trebuie angajaţi câte doi economişti, un administrator, un referent de resurse umane. Se pierd astfel, minimum patru funcţii de comisari la fiecare judeţ, adică peste 150 de funcţii de execuţie-, a spus Ionescu.
În prezent, Garda de Mediu are un comisariat general în Bucureşti care coordonează cele opt comisariate regionale. Fiecare comisariat regional are în subordine între patru şi şase comisariate judeţene, unde sunt angajaţi doar comisari de mediu. Ionescu spune că desfiinţarea celor opt comisariate regionale nu va putea înlocui posturile vacante de comisari, deoarece în componenţa regionalelor există câte trei funcţii de comisari, ceea ce înseamnă că numai 24 de funcţionari publici ar trebui să suplinească cele 150 de posturi care vor fi modificate.
Astfel, spune fostul şef al GNM, reorganizarea va scădea capacitatea reală de control a GNM şi va spori birocraţia. Mai mult, proiectul reinternalizează serviciile conexe, cerând comisarilor să execute măsurători şi prelevări de probe. -În loc să se ocupe de planul de inspecţie şi control al GNM,comisarul Popa face epurări politice-, a adăugat Ionescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















