
De teama pierderii indemnizațiilor și a privilegiilor
Un nou scandal riscă să izbucnească având ca protagoniști lichele abonate pe viață la banii publici. După foștii militari ai lui Dogaru&Co care au făcut un circ național, culmea, după ce în 90% din cazuri pensiile lor au fost crescute, de data aceasta o nouă categorie de lipitori se avântă în stradă. Este vorba de așa-zișii revoluționari, majoritatea îmbuibați cu rente viagere, terenuri, apartamente și tot felul de alte foloase materiale timp de 21 de ani de la așa-zisa Revoluție din 1989. Nu de puține ori, oameni care nu au avut nicio legătură cu acest fenomen, ba mai mult, unii făcând parte din cadrul dispozitivelor de represiune, s-au trezit cu bani și pământuri, posesiuni transformate odată cu valorizarea lor în boomul imobiliar în adevărate mine de aur. S-a ajuns astfel la situația în care din „golani“, aceștia au devenit „bogătani“. Deși au fost probate astfel de abuzuri, nimeni nu a luat nicio măsură. Ba mai mult, senatorul Raymond Luca, un prieten născut mai în Răsărit, la Ekaterinburg, a avut grijă ca titlul de martir să-i fie ridicat colonelului Trosca, ucis și batjocorit în fața MApN-ului de ofițerul GRU Nicolae Militaru, cel care era pus în decembrie 1989 de către Ilici Iliescu la cârma Armatei Române. Toată această poveste cu emanații și îmbuibații Revoluției care riscă să-și piardă stipendierile deloc de neglijat a început joia trecută, când premierul Emil Boc a declarat într-o emisiune la B1 TV că Guvernul analizează serios posibilitatea tăierii beneficiilor materiale pentru aceștia, argumentând că reparațiile financiare pe care unii dintre ei le-au primit timp de 21 de ani sunt suficiente. „Dacă vrem să fim corecți cu bugetul țării și cu românii, eu cred că ar trebui să ne preocupe astăzi soarta acelora care sunt urmașii celor decedați în Revoluție sau răniți grav în Revoluție. Restul… cred că 20 de ani sunt suficienți și cred că ar trebui să intrăm în rândul lumii în privința drepturilor și obligațiilor“, a spus Emil Boc. La auzul acestor vorbe, cei care se simțeau din această categorie au sărit ca arși, amenințând că vor ieși din nou în stradă, dar de data asta pentru bani. „Noi, mulți revoluționari, suntem înjurați pentru portocalii, pentru că am mers din ușă în ușă, cu corturile pe stradă, să aducem voturi. Domnul Emil Boc a fost în activul de partid comunist. E cazul să-l lămuriți că time-outul nostru e până luni (ieri – n.r.). Vrem o dezmințire publică. Eu am convocat oamenii la protest. E o vorbă: avem și noi pistoale dacă e cazul!“, a spus Daniel Perju, de la Liga de revoluționari Euro-Atlantica. Neintimidat de amenințările războinice ale marilor „patrioți“ remunerați din banii publici lunar pentru „curajul“ arătat față de țară, Boc a reiterat poziția Guvernului. „Reparația materială trebuie să fie asigurată celor care au avut răniți. Trebuie să începem cu cei care au avut decese în familie“, a afirmat premierul.
Protest la Guvern
„Revoluționarii“ au ajuns ieri la Palatul Victoria pentru a-și demonstra supărarea că unii dintre ei vor fi tăiați de la robinetul cu bănuți. Astfel, peste 100 de revoluționari s-au adunat ieri-dimineață în fața sediului Guvernului pentru a protesta față de declarațiile premierului Emil Boc referitoare la plata indemnizațiilor acestora. Mai mulți lideri ai organizațiilor de revoluționari au depus la Registratura Guvernului un memoriu adresat prim-ministrului, iar apoi au intrat la o întâlnire cu secretarul de stat George Costin de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. „Vom veni aici în fiecare zi și vom protesta și mai mult decât astăzi, până când politicienii aceștia vor renunța la planurile lor și vor înțelege că datorită nouă pot ei acum să conducă“, a declarat Nicolae Bănuțoiu, președintele executiv al Consiliului de Onoare al Revoluției din Decembrie ‘89 (CORD). Acesta este de părere că principala preocupare a politicienilor ar trebui să fie în această perioadă de criză găsirea soluțiilor pentru a reduce economia subterană, nu să se concentreze asupra celor 0,02% din PIB alocați anual pentru drepturile revoluționarilor. În timpul întâlnirii, reprezentanții organizațiilor de revoluționari au prezentat o listă de revendicări, prin care solicită respectarea și aplicarea în mod unitar a Legii 341/2004 privind recunoștința față de eroii-martiri, dar și adoptarea urgentă a unor acte normative de „asanare morală“ a societății, precum legea lustrației, legea imprescriptibilității crimelor, legea răspunderii magistraților și finalizarea în regim de urgență a dosarelor Revoluției și Mineriadelor.
Revoluționarii solicită și modificarea urgentă a legii audiovizualului, astfel ca „pe timpul emisiunilor TV, radio sau în articole din presa scrisă să fie menționate numele formatorilor de opinie care au desfășurat activități înainte de 1989, să fie obligatorie menționarea funcțiilor politice, colaborarea cu fosta Securitate, presa comunistă în care și-au desfășurat activitatea“, iar prezentarea unor fapte care nu pot fi susținute cu documente sau argumente verificabile de către formatorii de opinie să fie sancționată cu interdicția de a mai apărea în presa scrisă și vorbită pe termen limitat, în funcție de gravitatea susținerilor nefondate.
Soacra revoluționară a lui Geoană
Despre acest subiect, al emanaților Revoluției, ziarul „Curentul“ a publicat constant materiale urmărind cu atenție acest fenomen. Reporterii publicației au fost, în presa românească, primii care au adus dovezi ale împroprietăririi frauduloase a unor personaje sus-puse. Unul dintre acestea este chiar soacra lui Geoană, Margareta Costea, care a utilizat din plin Certificatul de Revoluționar și Brevetul de Rănit în Revoluția Română, documente contestate în instanță, și a devenit posesoarea unui teren de 2.000 de metri pătrați într-o zonă de fițe a Capitalei, pe malul Lacului Grivița. A ajutat-o Legea 42/1990, care dădea dreptul revoluționarilor cu merite deosebite să primească suprafețe de teren drept recompensă pentru participarea lor la Revoluția din 1989. Și, cum coana Margareta și-a riscat viața la Revoluție, când i-a căzut naveta cu sticle pe picior, era mai mult decât îndreptățită să ia caimacul beneficiilor, scria „Curentul“ în 2010 despre mânăriilor soacrei lui „Number One“. Actele prin care soacra lui Geoană a devenit revoluționar au fost întocmite pe o minciună. În dosarul acesteia se spune că, „în 23 decembrie 1989, Margareta Costea a suferit un traumatism forte genunchi dr. cu hematom local, fiind necesare pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale și tratament recuperator“. Este straniu că medicul legist Viorica Lenghel formulează asemenea concluzii, în condițiile în care constata „la examen“ „o prezență discretă de tumefiere a genunchiului drept“, iar Costea Margareta acuza „durere permanentă locală potențată de efortul prelungit“, dar, culmea, la piciorul stâng. În concluzie, coana Margareta este unul dintre cei care au profitat din plin de acest beneficiu și mană cerească numită Revoluția română.
Adevăratele drame din ‘89
Este la fel de adevărat că există oameni care au avut extrem de mult de suferit în urma acestui fenomen confiscat de Ilici și de gașca sa, care și-au croit drum spre putere pe cadavrele copiilor morți în Piața Universității. Ion Gîtlan este unul dintre românii pentru care Revoluția a însemnat libertatea de a se exprima, dar și o tragedie imensă din cauza pierderii fiului său Mihai, primul bucureștean care a murit în decembrie ‘89, tânărul fiind lovit de un camion al Armatei și împușcat în cap din cel de-al doilea camion, devenid astfel un erou-martir. Tatăl eroului ne-a povestit anul trecut că se judecă, de mai bine de opt ani, cu cei care au intrat în posesia unor certificate false de revoluționar și care au primit drepturi pe baza Legii 42, dar care nu ar trebui să beneficieze de astfel de drepturi. Probabil că noile măsuri pe care le dorește premierul Emil Boc sunt injuste față de oameni precum coana Margareta Costea, iar Mircică i-ar putea sări în ajutor sub pretextul că Boc „persecutează“ politic rudele Opoziției.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















