Home Actualitate România dă undă verde prospectărilor rusești în Marea Neagră

România dă undă verde prospectărilor rusești în Marea Neagră

DISTRIBUIŢI

Bucureștii și-au dat acordul ca firmele energetice rusești să poată prospecta zona economică a României din Marea Neagră, a declarat Traian Băsescu la un forum economic româno-japonez desfășurat, ieri, la Tokyo. „Vă pot informa că am dat deja un răspuns pozitiv rușilor, care ne-au cerut să le permitem să înceapă prospectarea în zona economică a României care e situată pe Marea Neagră“, a precizat șeful statului, răspunzând astfel unei întrebări adresate de reprezentantul unei companii japoneze, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale. Liderul de la Cotroceni se află într-o vizită de lucru de trei zile în Japonia. Cu toate acestea, șeful statului a reiterat faptul că, pentru România, proiectul energetic UE denumit Nabucco rămâne prioritar, dar în același timp țara noastră nu se opune proiectului South Stream promovat de Rusia. „Dar, în același timp, nu avem nimic împotriva South Stream. Nimeni nu va bloca accesul proiectului rusesc spre Marea Neagră. România nu este împotriva South Stream, dar vom sprijini prioritar Proiectul Nabucco, care este un proiect UE, a explicat Băsescu. Totodată, el a lansat o invitație către firmele japoneze să investească în domeniul energiei sau cel al industriei alimentare. „În domeniul energetic, România are un mare număr de termocentrale care trebuie retehnologizate. Este o zonă în care Japonia are o experiență și o tehnologie extrem de ridicate“, a întărit președintele. De asemenea, Camera de Comerț și Industrie din Tokio și Camera de Comerț și Industrie din București au semnat un acord de cooperare prin care vor fi încurajate acțiunile menite să contribuie la dezvoltarea schimburilor comerciale și industriale.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.