Home Actualitate România – deficitară la drepturi religioase

România – deficitară la drepturi religioase

DISTRIBUIŢI

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a întocmit un raport, pe anul 2008, în care se precizează că drepturile religioase sunt respectate în mod deficitar în România. Astfel, în studiul cu pricina se menționează că religia ortodoxă, predominantă în țara noastră, este favorizată, în timp ce alte religii sunt ignorate complet, mai ales în școli, acolo unde se formează educația copiilor. Vina pentru acest lucru, potrivit raportului, o are Guvernul României, care creează discriminări între culte, deși diversitatea religioasă este protejată chiar prin legea română. În același document se semnalează și faptul că se comit abuzuri bazate pe discriminarea religioasă. De asemenea, studiul amintește că au existat evenimente în care Biserica Ortodoxă Română a prezentat o atitudine ostilă față de alte religii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.