¥ Alte 75 de milioane de euro pentru crearea brandului turistic
România a primit de la Comisia Europeană 75 milioane de euro pentru brandul turistic, iar anul viitor încep procedurile pentru desemnarea companiilor care se vor ocupa de realizarea
acestuia, a anunțat ieri Lucia Morariu, secretar de stat în Ministerul Turismului. "Toate încercările de până acum, de a crea un brand turistic, au fost mai mult sau mai puțin reușite. Noi vom începe în prima parte a anului viitor procedurile de alegere a unei companii de branding, cu care să lucrăm la întocmirea unui caiet de sarcini", a spus Morariu.
Firma care se va ocupa de crearea și promovarea brandului va fi desemnată în urma unei licitații internaționale. Stabilirea și promovarea brandului turistic se va derula în perioada 2008 – 2013.
Reprezentanții Organizației Mondiale a Turismului au criticat dur sloganul actual al turismului românesc – "România. Mereu surprinzătoare", considerând că acest mesaj nu comunică esența României pentru potențialii vizitatori.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















