
România va continua să sprijine procesul de reformă a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în condițiile în care dispune la actuala sesiune a Adunării Generale a ONU de o credibilitate sporită în planul cooperării cu această organizație, a declarat premierul Emil Boc, înainte de plecarea spre New York, citat de Mediafax. „România va continua să sprijine procesul de reformă a ONU și îndeplinirea misiunilor sale de promovare și dezvoltare a păcii și securității internaționale, în paralel cu apărarea valorilor democratice, a drepturilor omului, a statului de drept și a dezvoltării sociale. România dispune la această sesiune de o credibilitate sporită în planul cooperării cu ONU, conferită de acțiunile sale articulate și de promovarea unor formule instituționale inovatoare care au condus la continuarea prezenței în România a celor mai semnificative agenții ale ONU“, a spus Boc.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















