Numărul deținuților din închisorile italiene depășește cu peste 10.000 de oameni numărul de locuri existente în penitenciarele din Italia. Acest lucru este explicabil în contextul în care 36% dintre deținuții eliberați în urmă cu doi ani conform unei legi de amnistiere, adoptată după revenirea stângii la putere, sunt din nou în spatele gratiilor. La sfârșitul lunii august, ministrul justiției, Angelino Alfano, a spus că se gândește la expulzarea străinilor condamnați la mai puțin de doi ani de închisoare. Pe de altă parte, joi, la Roma, Berlusconi și ministrul justiției, Cătălin Predoiu, au discutat despre înlesnirea procedurilor de repatriere a deținuților români condamnați în Italia. Problema o reprezintă numărul acestora, deoarece, potrivit lui Predoiu, cifra nu s-ar ridica la 3.000, așa cum susțin autoritățile italiene. "Dacă trimit 2.000, nu o să fie chiar o problemă. Dar, dacă trimit mai mult de 2-3.000, într-adevăr, vom avea și noi o problemă. Deci trebuie să conștientizeze ambele țări acest lucru", a conchis Predoiu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















