Ioan Rus, românul care pe 16 aprilie a înjunghiat și violat la Roma o studentă din Lesotho, a fost condamnat miercuri seara la 11 ani de închisoare pentru sechestrare de persoană, violență sexuală, tentativă de omor și port ilegal de arme albe. Procurorul Erminio Amelio ceruse 12 ani de închisoare pentru românul care a fost judecat în procedură de urgență. De asemenea, el a fost condamnat și la plata unei despăgubiri de 50.000 euro în favoarea părții civile. Avocatul apărării, Francesco Saverio, a declarat imediat după pronunțarea sentinței că se așteaptă motivarea acesteia pentru a exprima o poziție ulterioară. Pe parcursul dezbaterilor, Rus a continuat să respingă acuzațiile, susținând că raportul sexual întreținut cu studenta din Lesotho a fost consimțit de aceasta și a negat faptul că ar fi înjunghiat-o. Pe de altă parte, în legătură cu decizia judecătorului s-a pronunțat primarul Romei, Gianni Alemanno, care a declarat că pedeapsa i se pare îndeajuns de dură pentru fapta comisă de Ioan Rus.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















