Specialiștii trag semnale de alarmă
Intervențiile publice pe tema controversatei exploatări a aurului de la Roșia Montană sunt din ce în mai susținute în ultima perioadă. Apelul la Referendum pe tema aurului Apusenilor, lansat de Academia Română, a stârnit dezbateri serioase în rândul ong-urilor care au militat pentru salvarea patrimoniului românesc de la Roșia Montană. Un Referendum organizat fără informarea prealabilă a populației asupra situației de la Roșia Montană nu este o alternativă viabilă în acest moment câtă vreme puterea financiară a mogulilor aurului permite lansarea unor campanii propagandistice și mincinoase de zeci de milioane de euro, manipulând prin intermediul mass-mediei la scară mare populația României.
Resursele societății civile, ale profesorilor și academicienilor nu se pot compara cu banii aruncați în joc de corporațiile ce râvnesc aurul românesc. „Curentul“ are în vedere prezentarea punctelor de vedere argumentate pe tema scandalului aurului românesc.
După recenta luare de poziție a Academiei Române, publicăm astăzi un material provenind din mediul ONG-urilor specializate în problemele de mediu, adresat cu câteva zile în urmă ministrului Mediului, Laszlo Borbely. Președintele organizației mureșene Valea Soarelui, ing. Dan-Călin Tocaciu, atrage atenția asupra pericolelor exploatării pe bază de cianuri.
Atitudinea duplicitară a guvernărilor față de Roșia Montană
„Roșia Montană rămåne o problemă de atitudine duplicitară a Ministerului Mediului și a guvernărilor de orice fel. La Roșia Montană se dorește o Distrugere Durabilă, și nu o Dezvoltare Durabilă.
S-au împlinit 10 ani de la accidentul de la «Aurul» Baia Mare din 30 ianuarie 2000, cånd un dig de pămånt s-a rupt și 100.000 de m3 de apă cu cianuri și metale grele au ajuns în råul Lăpuș, iar apoi în Tisa și Dunăre. Firma vinovată a dat faliment, iar paguba a rămas statului romån.
Dacă veți vrea să uitați această lecție a trecutului, atunci se va naște un monstru mai mare și mai periculos, exploatația minieră Roșia Montană Gold Corporation.
1. La Roșia Montană, cea mai mare problemă va fi iazul de decantare. Așa cum rezultă din studiul de impact, fundul viitorului iaz este plin de fisuri și microfisuri, care nu vor fi izolate în niciun fel. Asta se va întåmpla într-o zonă carstică, plină de ponoare și izbucuri. În cåțiva ani, cånd presiunea va fi suficient de mare, toată apa freatică pånă la Arad va fi în cele din urmă contaminată. Definitiv. Iremediabil.
Otrava va ajunge în apă și la oameni
2. Celălalt mare pericol al iazului de decantare îl reprezintă barajul de pămånt care închide iazul. Orice baraj de pămånt se fisurează mai devreme sau mai tårziu. Trebuie doar un por prin care să treacă apa și în timp barajul se va rupe. Iar pentru ruperea lui imediată, trebuie doar o ploaie un pic mai mare decåt cea de 100 de ani luată în calcul și, gata, s-a dus barajul. În zona Abrudului, ploaia de 100 de ani nu s-a întåmplat de vreo 200 de ani și poate veni oricånd. Barajul de pămånt este periculos în sine, iar cel ce va fi construit este pe cåt de subdimensionat și pe atåt de înalt, 114 m. Într-un fel sau altul, cianurile vor ajunge în apă, la sau peste oameni. Lent și otrăvitor sau repede și distrugător!
3. Exploatația de la Roșia Montană nu va fi o mină, ci o carieră, o exploatație de suprafață. Dacă ar fi vorba de minerit adevărat, cu o mină în toată regula, cu galerii aflate în subteran, aș putea sprijini exploatația minieră cu anumite condiții. Vreau o mină care să îmi prezerve mediul curat, peisajul natural și istoria completă neștirbită și nealterată. La Roșia Montană, mediul va fi distrus, peisajul transformat într-o groapă imensă a 5 munți, istoria unică a locului distrusă. Inacceptabil. Intolerabil. Inadmisibil.
4. Cianura nu este un pericol în sine (sunt inginer chimist), ci modul ei de manipulare. La fel ca un cuțit de bucătărie. Poți ucide cu el! Sau poți să tai påinea. Mercurul este și el toxic și va fi interzis. Dar amalgamul de argint a fost folosit cu succes fără a intoxica purtătorul de plombă. Toxina botulinică îndreaptă ridurile. Sau ucide! Gazul metan, azotatul de amoniu pot fi periculoase doar månuite incorect. s.a.m.d….
Mineritul aurului se poate face și fără cianuri. Cianura trebuie interzisă!
5. Alt mare pericol este falimentul. Exact ca la Baia Mare. RMGC va falimenta atunci cånd costurile refacerii zonei vor fi egalate de valoarea aurului teoretic exploatabil. În acel moment, RMGC va da faliment, iar refacerea zonei va trebui făcută din cele «4 miliarde de dolari» care «respectă normele europene de mediu»! Refacerea zonei va costa în realitate cel puțin 20 miliarde euro! Adică de vreo 5 ori mai mult! Iar Gabriel va fi fost plecat de multă vreme!
La o simplă evaluare, atåt economică cåt și de mediu, se poate vedea că folosirea extracției în galerii, folosind însă mașini moderne (ca acelea utilizate la săparea de tuneluri, Canalului Månecii, Gothard, etc), ar putea eficientiza extracția, protejånd în același timp mediul și istoria locurilor! Dezvoltarea ar putea fi durabilă! Și fără cianură!
Cerem Ministerului Mediului să pună piciorul în prag și să spună clar: mediul natural din Romånia nu suportă aberații economice cum se vrea exploatarea Roșia Montană Gold Corporation!“
Specialiștii din mediul universitar: niciun beneficiu pentru statul român
„Investiția de la Roșia Montană nu este în avantajul statului romån. Romånia rămåne cu un zăcămånt prețios epuizat, un beneficiu minim va fi cheltuit înzecit pe următorii o sută de ani sau mai mult, pentru a gestiona dezastrul rămas după exploatare. Dezastrul cuprinde: schimbarea peisajului natural, aspect selenar adus zonei, deșeuri depozitate pe termen nelimitat în toată zona, un iaz de decantare cu o zestre uriașă de material toxic care, accidental, poate ajunge în rețeaua hidrografică din zonă și a Dunării cu difuziune în Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina, pagubele fiind foarte greu de calculat, ca și responsabilitatea celor vinovați (evident, aceasta aparține statului romån)“. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de Florina Bran și Afrodita Iorgulescu – profesori universitari doctori din cadrul Academiei de Științe Economice din București – și inginerul Gheorghe Manea.
Potrivit documentului elaborat de specialiști, „multe generații umane vor sta sub amenințarea iazului de decantare și a haldelor de steril de la Roșia Montană“, iar „bugetul de stat va avea, anual, un capitol de cheltuieli destinat acoperirii nesăbuinței decidenților ce au înlesnit o asemenea investiție“.
Pornind de la documentația la Proiectul Roșia Montană, întocmită de beneficiar în vederea obținerii avizelor de începere a lucrărilor de exploatare a minereurilor de aur și argint din zonă, autorii lucrării se referă la momentul închiderii investiției, încercånd să evidențieze ce rămåne în urmă. Rezultatele sunt dezastruoase pentru Romånia: 2.134,9 milioane tone de substanțe toxice pot fi deversate, în cazul unui accident, în Mureș și în Dunăre. Specialiștii subliniază că în documentație nu se precizează cum și dacă vor fi construite depozite special amenajate sau rezervoare cu pereți dubli pentru utilajele, rezervoarele, substanțele toxice, uleiurile reziduale, solvenții și materialele rezultate în urma demolărilor.
Tot din analiza datelor și aprecierilor specialiștilor ce au întocmit documentația necesară firmei Gold Corporation pentru a obține avizele de mediu reiese, potrivit specialiștilor de la ASE, că după închiderea investiției urmează o activitate complexă, amplă de gestionare a apelor acide, întreținerea infrastructurii iazurilor (barajelor), rețelelor de colectare a apelor pluviale, scurgerilor din iazuri și halde, monitorizarea haldelor de deșeuri solide, pomparea apei limpezite din iazul principal în concavitatea unei mine, tratarea apelor acide cu conținut de sulf, a apelor ce provin din apa interstițială din iazul principal, a apei limpezite cu conținut de cianuri și metale grele etc. Instalațiile rămån să funcționeze în sistemul de tratare a apelor pe termen nelimitat cu tot ce înseamnă această activitate precum necesarul de reactivi, energia electrică, rețele de conducte, deșeuri de la stațiile de tratare, personal de operare și de supraveghere, întreținere instalații, rețele de drumuri, laboratoare etc.
Astfel, potrivit autorilor studiului, „o entitate organizatorică trebuie înființată și pusă în mișcare pe termen nelimitat pentru gestiunea zonei după închiderea minei. Bugetul anual al acestei entități (eventual firmă particulară) va trebui alimentat din fonduri bugetare pe termen nelimitat“. Adică tot din banii noștri.
