Editorul care s-a ocupat de publicarea seriei aventurilor micului vrăjitor creată de scriitoarea britanică J. K. Rowling este de părere că noul -Harry Potter- va fi un băiat arheolog, creaţie a doi autori deocamdată necunoscuţi, informează Reuters. Într-o industrie în permanentă căutare a unui nou bestseller, doi autori aproape necunoscuţi au primit deja un avans de un milion de dolari şi drepturi de pre-publicare a cărţilor lor în 15 limbi străine din partea editurii Chicken House, fondată de Barry Cunningham, cel care l-a descoperit pe -Harry Potter-.
Roderick Gordon şi Brian Williams au fost descoperiţi de Cunningham datorită unei versiuni iniţiale a romanului lor -Tunnels- pe care şi l-au publicat singuri.
-Tunnels are de toate: un băiat arheolog, ticăloşi fără milă, o lume pierdută şi o călătorie extraordinară spre centrul pământului-, a spus Cunningham.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















