Home Actualitate S-a dus și Gavril Vatamaniuc, eroul rezistenței anti-comuniste din Bucovina

S-a dus și Gavril Vatamaniuc, eroul rezistenței anti-comuniste din Bucovina

DISTRIBUIŢI

Gavril Vatamaniuc, erou al rezistenței anti-comuniste din Bucovina a plecat ieri din această lume, într-o discreție totală, rudă apropiată cu uitarea. Se spune că demnitatea unui popor se măsoară în memoria și neuitarea pe care este în stare să le acorde eroilor săi. Din păcate, noi cei de azi, ne-am preschimbat în niște jalnici epigoni ai unei istorii pe care nu o cunoaștem și nici nu avem cum să o înțelegem. Pasionați doar de manele și de scandaluri mondene, habar nu avem că mai există, încă, eroi care trăiesc chiar acum printre noi. Fie că i-au chemat Elena Rizea, ori Ion Gavril Ogoranu, eroii rezistenței anti-comunistea au fost până de curând contemporanii noștrii. Iar noi n-am fost în stare să le acordăm cinstirea care li se cuvenea. Ne-am amintit de ei, mai ales după ce s-au dus, unul după altul, la Dumnezeu. La fel s-a întâmplat și cu Gavril Vatamaniuc, eroul mișcării de rezistență din Bucovina.
Poate că foarte puțini dintre noi mai știu acum, dar Bucovina a fost unul dintre primele ținuturi românești în care s-a manifestat rezistența armată antico­munistă. Rezistență care a început  chiar din primăvara anului 1944, ca reacție de apărare împotriva trupelor sovietice care ocupaseră deja o parte a acestui teritoriu. Apoi, spre sfârșitul anilor 40, mișcările de partizani de acolo s-au îndreptat clar contra comunismului sosit la noi călare  tot pe tancurile sovietice. Comunism incipient care a adus cu sine tot soiul de persecuții pe motive politice, sociale dar și economice. Motiv pentru care o serie de localnici de acolo s-au refugiat în păduri și munți. Iar cei mai temerari dintre ei s-au reunit în grupuri de partizani: „Gărzile Decebal”, grupurile Grigore Sandu, Constantin Cenușă, Vasile Motrescu ori Gavril Vatamaniuc.

Frații partizani

Gavril Vatamaniuc s-a născut în anul 1924. În 1948, pe vremea când mai era încă sergent major de jandarmi, tânărul pe atunci Gavril a intrat într-un conflict dur cu locțiitorul politic al unității sale. Dat afară din armată și pus sub urmărirea Securității și fiind convins că va fi arestat, el  s-a refugiat pe 25 noiembrie 1949 în pădurile din zona Suceviței, unde și-a construit un bordei și s-a hrănit cu alimente primite de la familia sa. Ceva mai târziu, în vara anului 1950, lui i s-au alăturat doi consăteni, frații Ion și Gheorghe Chiraș, urmăriți și ei de Securitate. Ei sunt cei care au adus și arme de foc.  Apoi în 1954 Vatamaniuc  s-a alăturat grupului condus de Vasile Motrescu, care a venit acolo din Munții Făgăraș, după ce făcuse parte din grupurile conduse de Vladimir Macoveiciuc și Constantin Cenușe. Trădat de către un pădurar din zonă, grupul lor a fost atacat de trupele de Securitate, în dimineața de 18 ianuarie 1955. A urmat o luptă deosebit de dură din care cei doi partizani au reușit totuși să scape cu viață. Până la urmă Gavril  Vatamaniuc a fost capturat de autoritățile comuniste, dar asta s-a întâmplat abia pe 17 octombrie 1955. A fost arestat și în următorii zece ani a trecut prin cele mai cumplite dintre pușcăriile comuniste.

S-a luptat și cu justiția post-decembristă

La scurt timp după căderea regimului comunist , Vatamaniuc a început un nou război: cel contra neo-comuniștilor veniți la putere după decembrie 1989. Dar și a justiției lor, aproape cu nimic mai bună ca cea de pe vremea lui Ceaușescu. A cerut să i se recunoască statutul de fost deținut politic. Cu chiu cu vai, justiția noastră a calculat că anii lui de detenție valorează doar  zece mii de euro. Iar asta în democrația lui Iliescu, în care foștii activiști veniți pe tancurile rusești, la fel ca și torționarii fostei Securități beneficiau de pensii de zeci de milioane de lei. Iar azi, eroul Gavril Vatamaniuc a murit la doar o zi după ce impotentul nostru parlament a votat „Legea lustrației” o lege castrată care nu mai atinge pe absolut nimeni.

Vasile Surcel

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.