Vîntu reduce salariile angajaților de la Realitatea-Cațavencu cu până la 50%
Grupul Realitatea-Cațavencu va reduce salariile angajaților cu până la 50%, pentru reducerea costurilor trustului de presă, cei mai afectați fiind cei din middle și top management, conform unui comunicat intern al companiei, citat de Mediafax.
„Evoluția pieței în contextul crizei economice obligă grupul Realitatea-Cațavencu să reducă semnificativ costurile la nivelul tuturor produselor. Reducerea acestor costuri se va face în trepte: cele mai afectate vor fi salariile pentru top și middle management, unde procentul de reducere ajunge până la 50%. Salariile mici nu vor fi afectate de această măsură. Căutăm în continuare soluții de atenuare a efectelor crizei economice și ne bazăm pe ajutorul fiecăruia dintre voi în acest sens“, se arată în comunicatul intern.
Astfel, începând cu 1 iulie, grupul Realitatea-Cațavencu va aplica o grilă procentuală de reducere a costurilor, resursele umane reprezentând peste jumătate din cheltuiele totale ale companiei. Probabil cele 60 milioane de euro obținute din TVA-ul încasat ilegal n-au fost suficiente pentru a satisface toate plăcerile lui SOV.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















