Home Actualitate Saracie in Politia Alba

Saracie in Politia Alba

DISTRIBUIŢI

Politistii din judetul Alba se confrunta cu multe probleme din punct de vedere economic, a afirmat seful Inspectoratului de Politie Judetean, chestorul-sef Marin Aron, in ultima sedinta a Autoritatii Teritoriale pentru Ordine Publica.

Lucratorilor din politie le lipsesc masinile de serviciu, iar cand acestea exista, se confrunta cu lipsa carburantului. Nu sunt alocate suficiente fonduri pentru plata telefoanelor, a energiei electrice, a deplasarilor in interes de serviciu. Din aceeasi cauza lipsesc consumabilele: hartie, pixuri etc, iar mobilierul din posturile de politie nu poate fi inlocuit, desi si-a depasit de mult norma de uzura sau chiar a fost aruncat la gunoi, fiind imposibil de folosit.

O mare parte din cladirile in care politistii isi desfasoara activitatea ar necesita reparatii, multe chiar capitale, dar lipsa banilor necesari face aceste operatiuni imposibile. Nici de normele de echipare nu sunt multumiti lucratorii de politie, care se plang si de faptul ca nu au suficiente statii de emisie-receptie, catuse, bastoane, palete reflectorizante etc. Cel mai greu este insa sa acopere toate atributiile care le revin, din cauza insuficientei efectivelor. Exista doar 207 cadre, din care 105 sunt afectate serviciului de ordine publica.

Nu numai politistii au probleme, dar si familiile lor. Deoarece situatia face necesara, deseori, transferarea agentilor de politie dintr-o comuna in alta, sotiile acestora se confrunta cu o problema grava: somajul. -Pentru ca isi urmeaza sotii in posturile in care sunt transferati, acestea raman fara locuri de munca si, in consecinta, fara venituri-, a spus Marin Aron, care a cerut sprjin de la autoritatile judetene pentru rezolvarea, chiar si partiala, a problemelor cu care se confrunta angajatii din subordinea sa.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.