Procurorii DIICOT au percheziționat, ieri, sediul fundației al cărei membru fondator este fostul șef al Agenției Naționale de Transplant (ANT), Victor Zota, sediu aflat în aceeași clădire unde funcționează și agenția. Fostul director al Agenției Naționale de Transplant, Victor Zota (foto), și soția acestuia, Roxana Zota, care este coordonatorul centrului București al ANT, sunt cercetați de procurorii DIICOT, în legătură cu autorizația de funcționare emisă pentru clinica de fertilizare Sabyc. Și Ministerul Sănătății a dispus un control la ANT, în urma verificărilor fiind descoperite mai multe nereguli cu privire la emiterea unor autorizații de funcționare, printre care și cea pentru clinica Sabyc, motiv pentru care s-a decis, în urmă cu o săptămånă, demiterea lui Zota de la conducerea Agenției. Fostul director al ANT declara, în 4 august, că instituția pe care a condus-o și Inspecția Sanitară de Stat au arătat că centrul Sabyc poate funcționa și că pentru elaborarea unui ordin de ministru pentru acreditare este nevoie de șapte-opt luni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















