
Directorul ”Antenelor”, Sorin Alexandrescu, și-a ”pontat” ieri ziua de lucru la Direcția Națională Anticorupție. Sorin Alexandrescu, învinuit de șantajarea directorului RCS-RDS Ioan Bendei, s-a prezentat în fața procurorilor puțin după orele 9.00 și a plecat la închiderea programului, la ora 17. Explicația timpului petrecut cu anchetatorii rezultă din complexitatea materialului de urmărire penală, pe care Sorin Alexandrescu l-a studiat în prezența avocatului său, susțin surse judiciare. Procurorii i-au mai comunicat directorului general al ”Antena Group” și prelungirea cu 30 de zile a interdicției de a părăsi localitatea, măsură luată de magistrați la eliberarea lui Sorin Alexandrescu, după o săptămână de arest preventiv.. Anchetatorii îi așteaptă, tot pentru studiul dosarului, și pe Dan Voiculescu și pe fiica lui, Camelia, acuzați și ei de complicitate la șantaj. De abia după ce prezentarea materialului de urmărire penală se va încheia, dosarul va fi înaintat, potrivit procedurii, instanței de judecată
Cercetat în stare de libertate, Sorin Alexandrescu este acuzat de procurorii anticorupție că l-ar fi șantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei pentru a semna un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena Goup. În acest caz, Sorin Alexandrescu a stat în stare de arest în perioada 31 mai- 6 iunie.
În același dosar, procurorii au dispus începerea urmăririi penale și față de Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu și față de George Matiescu, director general al Intact Publishing. Cei doi sunt acuzați de complicitate la șantaj. Tot în dosarul lui Sorin Alexandrescu este cercetată, în calitate de persoană juridică, și SC. Antena Tv Group SRL.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















