Lupta anticorupție este un subiect care numai pentru a fi discutat ne costă 10.000 de euro! Banii aceștia au fost dați pentru ca mai-marii Direcției Generale Anticorupție să se poată întâlni cu omologii din alte state în exoticele insule Bali din Indonezia și să pună cap la cap modul în care bătălia împotriva corupției va fi dusă. Din delegația României au făcut parte șeful DGA, Irinel Păun, adjunctul său, șeful Biroului Relații Internaționale, contabilul instituției(?!) și mulți alții…
Respectiv, la întâlnire au mai participat și reprezentanți din conducerea DNA, DIICOT, ai Secției Militare din Parchetul General, din Serviciul de Cooperare Internațională, din Parchetul Curții de Apel București, dar și din Societatea Academică Română. Iar costurile au fost pe măsură, astfel că în perioada 21-24 octombrie 2007 s-a plătit pentru diurnă o sumă de 38 de dolari pe zi de persoană, cazarea a costat 95 de dolari pe zi, iar transportul dus-întors, numai pentru conducerea DGA, s-a ridicat la aproape 59 milioane de lei vechi. Și, dacă punem la socoteală faptul că procurorul Irinel Păun este cel care a reușit să-l facă scăpat pe Sorin Ovidiu Vîntu din Dosarul FNI, pe motive medicale, atunci nici măcar nu trebuie să ne mai întrebăm cum va fi dusă lupta anticorupție sau ce tactică va fi adoptată de mai-marele DGA pentru stârpirea acestui fenomen. Ar mai fi de spus că acum un an întâlnirea a avut loc la Beijing, în China, iar anul acesta probabil același luptător neînfricat împotriva plăgii numite corupție va medita în Dubai asupra acestui aspect.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















