Acasă Actualitate Șeful pușcăriilor vrea să le dea deținuților care se droghează seringi plăti

Șeful pușcăriilor vrea să le dea deținuților care se droghează seringi plăti

DISTRIBUIȚI

Incredibil, dar adevărat: judecătorul Marius Iosif, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), a declarat în urmă cu câteva zile (n.r. – în data de 29 februarie a.c.), la ședința de bilanț a instituției, că va pune la dispoziția deținuților care consumă substanțe psihotrope, din bani publici, seringi de unică folosință pentru ca aceștia să-și poată administra drogurile! "Le vom pune la dispoziție (n.r. – deținuților) seringi pentru ca ei să își poată, să spunem, administra substanța psihotropă sau halucinogenă singuri, să nu mai facă rost de seringi unul de la altul, pentru a preveni transmiterea virusului HIV/SIDA între ei", a declarat fără nicio apăsare șeful ANP.
Declarația stupefiantă a judecătorului Marius Iosif – făcută în contextul în care acesta s-a plâns cu lacrimi de crocodil că instituția pe care o conduce are o "problemă de fond", anume "lipsa banilor" – a generat o serie de controverse. Și aceasta nu atât din cauză că șeful ANP are de gând să arunce banul public pe "mofturi" pedepsite de legea penală (n.r. – consumul de droguri de mare risc, precum heroina, care se administrează intravenos), cât mai ales pentru că mahărul șef al pușcăriilor a recunoscut, fără sfială, că în interiorul sistemului pe care-l manageriază există trafic de droguri. În mod normal, în orice stat european, după o asemenea declarație năucitoare, orice omolog al lui Iosif și-ar fi înaintat imediat demisia. În cazul șefului ANP însă, acest lucru nu s-a întâmplat, Iosif susținând că declarația sa ar fi fost (vezi, Doamne!), trunchiată. Cum însă cuvintele sale "de duh" au apărut la postul public de televiziune (TVR 1), reporterii cotidianului "Curentul" l-au contactat telefonic pentru a-i cere să explice care va fi proveniența sumelor cu care ANP va achiziționa seringile menite a-i proteja pe deținuții (90% dintre aceștia sunt la a doua sau a treia condamnare) consumatori de droguri să nu se infecteze cu virusul HIV. Surprinzător, deși în calitate de funcționar al statului ar fi fost obligat să răspundă la o asemenea întrebare, Iosif s-a considerat luat peste picior. Rezultatul: stimabilul judecător, care în timpul liber este membru al Asociației pentru sprijinirea reintegrării deținuților din Penitenciarul Codlea și care intenționează să transforme închisorile în "școli de dans și de bune maniere", ne-a închis telefonul în nas. Culmea, chiar înainte de a explica și când are de gând să demisioneze, ținând cont că și-a recunoscut incapacitatea de a stăvili traficul de droguri din sistemul penitenciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.