Acasă Actualitate Senatorii din Comisia juridică au mutilat-o din nou pe ANI

Senatorii din Comisia juridică au mutilat-o din nou pe ANI

DISTRIBUIȚI

Scandal de proporții ieri, la comisia juridică din Senat, unde s-a discutat legea Agenției de Integritate. În prezența reprezentanților ambasadelor Elveției, Olandei și Marii Britanii, senatorul UDMR Gyorgy Frunda a impus din nou cele mai importante modificări care au măcelărit legea ANI în Senat. Astfel, cu sprijinul senatorilor PSD și PNL din Comisie a fost eliminat amendamentul care prevedea înființarea comisiilor de cercetare a averilor. Amendamentul a fost introdus inițial de către deputați și prevedea ca aceste comisii să funcționeze pe lângă Curțile de Apel și să fie formate din procurori și judecători. De asemenea, președintele Traian Băsescu a solicitat în cererea de reexaminare a legii să fie menținute comisiile de cercetare.
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda are însă o părere total diferită de cea a președintelui: „Legea 144 pentru ANI nu a prevăzut înființarea acestor comisii, Guvernul nu a propus înființarea acestor comisii, deputații au propus comisiile pentru a dejuca decizia CCR. Este profund neconstituțional și reprezintă un abuz de drept. Este o formă de jurisdicție specială interzisă prin Constituție și de CEDO. Aceste comisii vor avea un singur scop – să-și demonstreze utilitatea și să confiște averile’’.
Senatorul PSD Ion Chelaru consideră că legea ANI nu-și are niciun rost în România, deși reprezentanții Comisiei Europene, ambasadorul SUA la București și reprezentanții altor țări din UE au afirmat, în repetate rânduri, că legea este imperios necesară în contextul mecanismelor de verificare pe justiție instituite de Bruxelles. „Am analizat povestea cu ANI și am studiat aproape toată legislația internațională, nu numai europeană. Nicăieri, în niciun stat din lume nu există o asemenea instituție. Nu ne-am pus problema să constituim o instanță specială peste cele existente care să vină să judece dobândirea ilegală, ilicită a unei averi.“, a precizat Chelaru.
O altă modificare propusă de Frunda și adoptată de senatori este că Agenția de Integritate are dreptul de a demara și a efectua cercetările averilor demnitarilor pe un termen de un an de la încheierea mandatului unui demnitar și nu trei ani, cum se solicita în cererea de reexaminare a președintelui Traian Băsescu. „Prin limitarea cercetării până la un an, dosarele aflate pe rol în acest moment se prescriu“, a declarat vicepreședintele ANI, Horia Georgescu.
Deciziile Comisiei juridice din Senat vor fi introduse într-un raport și prezentate plenului Camerei superioare. Senatorii pot adopta sau respinge în plen raportul Comisiei juridice. Senatul este Camera decizională.

Horia Georgescu: „Nu mai putem vorbi de verificarea averilor în România“

„ANI a fost lipsită din nou de un instrument eficient de a verifica averile. În acest moment ne aflăm în imposibilitatea de a ne îndeplini mandatul și obligațiile asumate în raport cu Comisia Europeană. În plus, unii senatori nu au înțeles încă faptul că această lege este pentru România și nu lege aflată în dezbatere, prin care să-și rezolve anumite probleme personale“, a menționat secretarul general al ANI , Horia Georgescu.
El a precizat că „nu mai putem vorbi de verificarea averilor în România“.
„În acest moment nu mai putem face nimic. Practic, nu mai avem niciun instrument eficient de verificare a averii, deci nu mai putem vorbi de verificarea averilor în România. (Se pierd – n.r.) Aproximativ 4.000 de dosare aflate în lucru pe rolul ANI, în care, probabil, cu acest termen de un an, doar 10% vor rămâne în lucru, dar nu pe avere. Vom putea vorbi numai de incompatibilități și conflict de interese, ceea ce nu rezonează cu ceea ce ne-am angajat în 2006, înainte să devenim membri ai UE“, a adăugat secretarul general al ANI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.