Home Actualitate Senatorii i-au luat -zestrea- lui Ungureanu

Senatorii i-au luat -zestrea- lui Ungureanu

DISTRIBUIŢI

Senatorii i-au luat fostului ministru de externe Mihai Răzvan Ungureanu salariul lunar de 8000 de euro, pe care liberalul şi-l pregătise printr-o ordonanţă de urgenţă care mărea remuneraţia reprezentantului României la Iniţiativa de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI).

Proiectul de lege privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice a fost respins cu 48 de voturi în plenul Senatului. Ordonanţa prevedea o majorare salarială cu 2508 euro pentru postul spre care se îndreaptă Ungureanu şi pe care tot el l-a ocupat înainte de a fi numit la externe.

Liderul PSD Mircea Geoană a fost cel mai înverşunat critic al ordonanţei lui Cioroianu, pe care l-a acuzat că -încearcă să îşi facă un exil de aur la Viena-. Nici liberalii din Senat nu au fost mai blânzi: Mihai Lupoi a calificat proiectul de lege ca fiind -o măgărie- pusă la cale de fostul ministru de externe care -acum a plecat din PNL şi vrea să îşi ia şi lada de zestre cu el-.

La rândul său, Ungureanu a redactat în expunerea de motive, că -poziţia de reprezentant special SECI presupune un înalt grad de profesionalism, (…) un nivel corespunzător de reprezentare şi protocol-.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.