Acasă Actualitate Senatorii Mircea Diaconu, Paul Ichim și Mircea Cinteză riscă să rămână fără...

Senatorii Mircea Diaconu, Paul Ichim și Mircea Cinteză riscă să rămână fără mandate

DISTRIBUIȚI

Liberalul Mircea Diaconu nu este singurul senator aflat într-o stare clară de incompatibilitate, așa cum am demonstrat în ziarul „Curentul“ de ieri, în care am arătat cum saltimbancul politic de la curtea lui Crin cumulează ilegal funcția din Senat cu cea de director la teatrul Nottara. În mărinimia majorității membrilor din  Comisia juridică a Senatului, condusă de pesedistul Toni Greblă în pauzele cånd nu e ocupat să nășească țigani cu iz interlop, mai mulți aleși romåni se bucură în acest moment de toate avantajele funcției de senator dar și de pozițiile de șefi în spitale sau la teatru. Incompatibilitatea e vizibilă de la o poștă pentru oricine studiază Legea privind statutul deputaților și senatorilor, numai distinșii membri ai Comisiei juridice din Senat au închis ochii și au deschis astfel calea abuzurilor. Potrivit informațiilor noastre, pe långă Mircea Diaconu au obținut derogări de la  lege (?!) senatorii  Paul Ichim de la PNL și Mircea Cinteză de la PD-L. Senatorul liberal Paul Ichim este și șeful Secției Chirurgie III, de la Spitalul Județean Sfåntul Apostul Andrei din Galați, iar senatorul PD-L Mircea Cinteză ocupă și poziția de șef al Secției de Cardiologie a Spitalului Universitar din București. Sensibili la rugămințile lor de a ocupa în paralel cu funcția de senatori și poziții de conducere în spitale, membrii Comisiei juridice din Senat i-au împins pe cei doi, alături de liberalul Mircea Diaconu, în brațele incompatibilității, motiv pentru care riscă acum să-și piardă mandatele.
În urma articolului în care am demonstrat negru pe alb starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu, Agenția Națională de Integritate s-a autosesizat oficial și investighează acest caz.
Potrivit specialiștilor, Comisia juridică a Senatului nu poate da derogări de la respectarea unei legi organice, așa cum este Legea privind statutul deputaților și senatorilor, și, prin urmare, toți cei care au beneficiat de clemența Comisiei riscă să rămånă acum fără mandat. Conform procedurii, după ce face verificările necesare, ANI trimite raportul de constatare a stării de incompatibilitate conducerii Senatului. Sancțiunea prevăzută de lege este chiar pierderea mandatului de către cei care s-au aflat în stare de incompatibilitate.

Discurs lacrimogen de amețit senatorii

„Derogările acordate de membrii Comisiei juridice au fost făcute pe fondul de entuziasm care caracterizează începutul unei noi legislaturi“, ne-a declarat senatorul PD-L Iulian Urban, care a precizat că votul său a fost singurul vot împotrivă din Comisie. „Le-am spus de pe atunci că se încalcă o lege organică, dar nimeni nu m-a luat în seamă, toți au votat să acordăm aceste derogări“, a mai precizat Urban. Conform afirmațiilor sale, colegii săi de comisie s-au lăsat ușor impresionați de rolul lacrimogen jucat de liberalul Mircea Diaconu, care a declarat melodramatic că el este sufletul colectivului de la teatrul Nottara și că fără el teatrul nu va mai putea funcționa. Probabil nimeni nu a avut prezența de spirit să-i servească replica lui De Gaulle: „Sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit“, motiv pentru care senatorii din Comisie, cu excepția lui Urban, au deschis calea abuzurilor. Odată ce au acceptat ca Mircea Diaconu să fie și senator, și șef la teatru, senatorii n-au avut încotro și au dat derogări și pentru senatorii care dețineau funcțiile de șefi în spitale, încălcånd cu nonșalanță legea, pe principiul unde a mers suta, merge și mia.

Amnezia lui Ghișe

Chestionat în legătură cu derogările date pe ochi frumoși, senatorul PNL Ioan Ghișe, membru și el al Comisiei juridice, ne-a declarat că nu-și mai amintește momentul: „Este o chestiune de un an și ceva. Au cerut și alți parlamentari derogări. Cred că la cei care erau medici. S-au analizat texte de lege cu funcția acestora. Atunci cånd a fost dezbaterea, pentru că mai mulți au cerut aceste interpretări la legea specială în cazul medicilor, actorilor. Cred că cel mai bine ar fi să vorbiți cu domnul președinte Toni Greblă pentru a vă da informațiile exacte în acest sens“. Cåt despre faptul că ANI s-a autosesizat și a intrat deja pe firul derogărilor date cu larghețe de Comisie, Ghișe a declarat senin: „Foarte bine că ANI s-a autosesizat. O verificare în plus va lămuri acest aspect!“.

Toni-învârtitorul

În ceea ce-l privește pe președintele Comisiei juridice, pesedistul Toni Greblă, acesta a încercat să o întoarcă așa, ca la Ploiești, deși el e oltean sadea. Greblă a precizat că în cazul lui Mircea Diaconu s-a luat în calcul doar aspectul artistic al funcției: „În momentul în care a fost ales senator, Mircea Diaconu a făcut o solicitare în care a precizat că este director la Teatrul Nottara și noi am văzut dispozițiile legii care arată că este vorba de un domeniu artistic și, deci, funcțiile pot fi cumulate“. Probabil Greblă&comp. au citat alte legi, pentru că Legea privind statutul deputaților și senatorilor scrie clar că poziția de parlamentar este incompatibilă cu funcția de director al unei instituții publice, situație care se potrivește mănușă senatorului Diaconu. Cåt despre medicii care au beneficiat și ei de derogări, Toni Greblă nu-și mai amintește concret situațiile, precizånd doar că a fost „o decizie colectivă a Comisiei“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.