În fiecare an, circa șase miliarde de injecții sunt administrate pacienților din întreaga lume cu ajutorul unor seringi nesterilizate și refolosite. Această cifră reprezintă 40% din totalul de injecții care se efectuează anual în țările în curs de dezvoltare, au calculat oficialii Organizației Mondiale a Sănătății. În acest context, un raport emis de OMS arată că aproape jumătate dintre injecțiile administrate de cadrele medicale din țările în curs de dezvoltare sunt realizate cu seringi nesterilizate, iar acest lucru provoacă moartea a 1,3 milioane de persoane anual în întreaga lume. Folosirea seringilor nesterilizate conduce la apariția a 5% dintre cazurile noi de îmbolnăviri cu virusul HIV și de două milioane de cazuri de contractări ale virusului hepatic de tip C, potrivit aceleiași surse.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















