Acasă Actualitate Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în...

Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret, judeţul Suceava

DISTRIBUIȚI

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a înaintat un denunţ către Parchetul General cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret. Denunţul face referire la perioada 01.01.1980 – 22.12.1989 în care au murit 340 de minori.
Localizat în partea de nord a României, Spitalul de copii neuropsihici Siret, numit sugestiv în limbajul localnicilor Orfelinatul Groazei, a fost înfiinţat 1956 prin ordin al ministrului Sănătăţii, fiind printre primele unităţi medicale din România comunistă dedicată afecţiunilor neurologice infantile.

În perioada 1956 – 2001 au fost internaţi la Siret 8586 copii, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţin de 1500. Din raţiuni de timp şi resurse umane limitate, ştiind că investigaţia este de mari proporţii, atât pentru IICCMER cât și pentru Parchetul General, s-a ales pentru început perioada anilor `80. Pentru perioada de referinţă pentru care IICCMER a înaintat denunţul, cuprinsă așadar între 01.01.1980 – 22.12.1989, s-au înregistrat 340 decese, cu un maxim în anul 1981 de 81 de copii decedaţi, în timp ce în 1991, în noile condiții create prin implicarea unor organizații filantropice, registrele de stare civilă consemnează doar 2 decese.

Un aspect important este legat de faptul că numărul declarat al deceselor scade considerabil începând cu anii 1983 şi 1984, (numai 12 decese în 1984), ca urmare a transferului masiv de copii către alte unităţi din ţară. Registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile de la finele lunii noiembrie 1983. Investigaţiile IICCMER vor continua pentru a putea determina traseul fiecărui copil transferat în acea perioadă.

Majoritatea deceselor aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora fiind, într-o proporţie covârşitoare, afecţiunile pulmonare, urmate de epilepsii, afecţiuni cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale etc. Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost consemnate în dreptul grupei 1-4 ani (mai mult de jumătate), urmate de grupele 5-10 ani, 11-18 ani şi peste 18 ani. O analiză asupra locului de proveniență al copiilor decedați demonstrează faptul că o mare parte a acestora proveneau din localități din judeţul Suceava sau judeţe învecinate, dar şi din zone mai îndepărtate precum Bucureşti, Bihor, Timiş, Dâmboviţa, Constanţa etc.

Contextul istoric declanşator a fost creat în anul 1966, când regimul comunist din România a iniţiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste. Creşterea forţată a populaţiei, strict cantitativă, fără respectul față de om și fără asigurarea tuturor condițiilor decente de viață, a avut printre consecințe creșterea mortalității materne şi infantile, creşterea fără precedent a numărului de copii născuţi cu malformaţii congenitale grave, cu afecţiuni fizice şi psihice, cu diverse boli moştenite sau dobândite după naştere, mii de copii ajungând orfani şi un număr impresionant fiind abandonaţi.

Minorii ce necesitau protecție din partea statului erau împărţiţi în trei categorii: „recuperabili”, „parțial-recuperabili” și „nerecuperabili”. Diferențierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze”, total sau parţial, pentru integrarea ulterioară în producţie, şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar şi parţială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integraţi în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parţial. Părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situaţia lor materială. Nu puţine sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreţinerea minorului în cămin. Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume şi nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, „rebuturile” fiind ascunse și, la limită, evacuate.
În urma analizei actelor de deces și a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experții IICCMER și de o echipă de specialişti în medicină legală, s-a constatat că, pe de o parte, au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii ușor de prevenit sau de diagnosticat precoce şi de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susțin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existența unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din spital.
Ca urmare a descoperirilor făcute, IICCMER a înaintat o sesizare penală către Parchetul General, a doua dintr-o serie de sesizări care vizează crime sistemice și sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificaţiile administrative, profesionale şi politice. Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept.
Reamintim că IICCMER a depus şi anul trecut, exact de Ziua Copilului, un denunţ (nr. 281/P/2017) referitor la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în Căminele spital pentru minorii nerecuperabili din Cighid şi Păstrăveni, respectiv în Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației. Conform informațiilor primite de IICCMER, aspectele sesizate sunt cercetate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu alte cuvinte, s-a început urmărirea penală in rem, cu privire la faptă. Având în vedere dimensiunile de mari proporții ale ambelor denunțuri, IICCMER continuă să sprijine eforturile Parchetului General prin date și investigații științifice.

Localizat în partea de nord a României, într-o localitate de frontieră, Spitalul de copii neuropsihici Siret a fost înfiinţat 1956 prin ordin al ministrului Sănătăţii, fiind, alături de cele de la Lugoj, Pâclişa şi Râul Vadului, printre primele unităţi medicale din România, dedicate afecţiunilor neurologice ale copilului.
Clădirea principală a spitalului a fost amenajată într-o fostă cazarmă militară datând din perioada administraţiei austro-ungare, în care, începând cu anul 1952 și până în 1956, au fost adăpostiţi copii coreeni refugiaţi.
Inițial, unitatea a funcționat sub denumirea de Cămin spital pentru copii neuropsihici cronici, având o capacitate de 400 de locuri şi o schemă de personal de 57 de posturi. Un an mai târziu, prin comasarea cu Casa Copilului Siret, capacitarea unităţii creşte la 600 de locuri şi 183 de salariaţi, iar din 1960 la 287 persoane angajate.
Debutul politicii pronataliste a regimului Ceauşescu şi creşterea impresionantă a numărului de copii cu probleme neuropsihice au făcut necesară extinderea capacităţii la 1200 de paturi după 1966 şi la 1310 după 1973.
În 1968 unitatea se reprofilează în Spital de copii neuropsihici, dedicat celor cu handicap neuropsihomotor recuperabil sau parţial recuperabil, cu vârste cuprinse între 1 şi 16 ani. Din cauza afluxului de pacienţi minori cu afecţiuni psihice, Spitalul de la Siret se menţine de facto ca unitate de tip Cămin-spital, în care erau găzduiţi, pe mai mulţi ani, inclusiv un număr mare de copii cu afecţiuni considerate nerecuperabile. Spre exemplu, la începutul anului 1990, în Spitalul de copii neuropsihici Siret se aflau internaţi 114 copii declaraţi nerecuperabili, dintr-un efectiv de 510 de copii.
Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret a funcționat ca unitate de interes republican, aflată în subordinea Ministerului Sănătății si era condus de un medic director, numit prin ordin de ministru. Până în 1991 spitalul a fost administrat de nouă medici directori, ultimul dintre ei aflându-se la conducere nu mai puţin de 24 de ani.
Schema de personal cuprindea, la nivelul anilor ’80, 29 de persoane: 14 cadre medicale de specialitate, 109 de cadre sanitare medii, personal auxiliar, 115 persoane, 12 persoane ce lucrau în sectorul administrativ, 12 persoane care se ocupau de Căminul-şcoală, care funcţiona pe lângă spital şi 47 muncitori.

Despre decese
Între 1 aprilie 1956 şi 6 iunie 2001, au fost internaţi la Siret 8586 copii, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţin de 1500 de copii.
Pentru o perioadă de referinţă cuprinsă între 10.01.1980 şi 03.05.1991, s-au înregistrat nu mai puţin de 356 decese, cu un maxim în anul 1981 de 81 de copii decedaţi, în timp ce în 1991 registrele de stare civilă consemnează doar 2 decese.
Numărul acestora scade considerabil începând cu anii 1983 şi 1984, (numai 12 decese în 1984), ca urmare a transferului masiv de copii către alte unităţi din ţară. În 1982 au loc 188 transferuri, în 1983 – 872, în 1984 -89, iar în 1985 – 109. Cele mai comune destinaţii erau Căminul spital din Sasca, judeţul Suceava (peste 150 de copii transferaţi), Căminul-spital Tulgheș, judeţul Harghita, (272 de copii transferaţi), Căminul atelier Odobeşti, Căminul spital din Huşi etc.
În rândul personalului care a lucrat la Siret în această perioadă circulă legenda unui ordin venit de la conducerea Partidului Comunist privind eliberarea rapidă a spitalului de o mare parte a acelor internaţi, ordin executat rapid la finele lunii noiembrie 1983. Registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile de la finele lunii noiembrie 1983. Foştii angajaţi susţin că o mare parte dintre copii, în special cei cu părinţi necunoscuţi, nu au ajuns la destinaţiile de transfer fiind izolaţi pe un câmp şi lăsaţi să moară fără a fi înregistraţi.
Documentele pe care le deţinem nu au putut confirma această ipoteză şocantă, iar investigaţiile vor continua pentru a putea determina traseul fiecărui copil transferat în acea perioadă.
Revenind la evidenţa deceselor înregistrate, se poate constata că majoritatea acestora, peste 60%, aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora, fiind într-o proporţie covârşitoare, de aproape 70%, afecţiunile pulmonare (cele mai comune fiind bronhopneumoniile), urmate de epilepsii (12%), afecţiuni cardiace (7%), renale, hepatice, gastrointestinale etc.
Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost consemnate în dreptul grupei 1-4 ani (53%), urmate de grupele 5-10 ani (24%), 11-18 ani (18%) şi peste 18 ani (5%).
O analiză asupra locului de proveniență al copiilor decedați demonstrează faptul că o mare parte a acestora proveneau din localități din judeţul Suceava, sau judeţe învecinate (peste 40%), dar şi din zone mai îndepărtate precum Bucureşti, Bihor, Timiş, Dâmboviţa, Constanţa etc.

Foto: bbc.co.uk

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.