Home Actualitate Shimon Naor ramane condamnat, in lipsa, la 7 ani de puscarie

Shimon Naor ramane condamnat, in lipsa, la 7 ani de puscarie

DISTRIBUIŢI

Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, ieri, contestatia introdusa de cetateanul romano-israelian Shimon Naor (n.r. – figureaza in evidentele autoritatilor romane ca Simon Herscovici), condamnat in 1998-1999 la sapte ani de inchisoare intr-un dosar privind exportul de arme si munitii catre tari supuse embargoului international.

Odata cu respingerea contestatiei introduse de Naor, magistratii au respins si contestatiile in anulare formulate de Ion Menciu (ex-director general al Acvila Air Romanian Carrier) – condamnat la cinci ani de inchisoare, a lui Jeni Mantescu (seful reprezentantei romane a Orient Energy Agencies & Services Ltd Israel) – trei ani cu suspendarea executarii si a cetateanului moldovean Ion Busuioc (reprezentant al Loratel Trading Ltd – Cipru) – sase ani de inchisoare, toti acuzati pentru complicitate la contrabanda, fals si complicitate la nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

Evidentele arata ca in perioada noiembrie 1998 – august 1999, Naor si ceilalti complici ai sai au derulat prin intermediul unor companii straine mai multe exporturi de arme si munitii catre Nigeria si Eritreea – state asupra carora fusese impus embargou asupra livrarilor de armament. Israelianul, oficial al Orient Energy Agencies & Services Ltd Israel – reprezentanta din Romania, a falsificat certificate de destinatie pentru a obtine de la autoritatile romane licente pentru export al produselor strategice ajunse in final in Nigeria si Eritreea.

Naor, fost ofiter in marina israeliana si veriga de legatura dintre furnizori romani (regiile autonome Romtehnica, Ratmil si Arsenalul Armatei) si companii din state supuse embargoului de armament, a fost arestat pe 25 august 1999 si eliberat dupa cateva luni din motive procedurale. Ulterior, el a reusit sa fuga ilegal din Romania. Disparitia lui s-a soldat cu arestarea si condamnarea avocatei sale, Lidia Peter, si a unor magistrati care au primit bani pentru a-i revoca mandatul de arestare preventiva.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.