Serviciul de Informații Externe a semnalat în mod repetat creșterea ostilității intalienilor față de infracțiunile unor români, au anunțat parlamentarii din Comisia de control asupra serviciului. În plus, SIE a informat și "asupra riscului ca această situație să conducă la inițierea măsurilor pe care le cunoaștem cu toții în prezent", a precizat președintele comisiei parlamentare pentru controlul SIE, Cezar Preda (PD).
Cu toate acestea, parlamentarii au precizat că SIE nu are obligația de a monitoriza cetățenii români aflați în străinătate, decât dacă acțiunile acestora aduc amenințări securității României. De altfel, SIE ar putea monitoriza, în vederea documentării și contracarării, activitățile ilegale ale unui cetățean român aflat în străinătate, dar numai în măsura în care acesta ar face parte dintr-o rețea de criminalitate organizată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















