Home Actualitate Simona Halep, desemnată de WTA jucătoarea cu cel mai mare progres în...

Simona Halep, desemnată de WTA jucătoarea cu cel mai mare progres în 2013

DISTRIBUIŢI

Simona Halep a fost desemnată, joi, de WTA, jucătoarea cu cel mai mare progres în 2013, an competițional în care a câștigat șase turnee și pe care l-a încheiat pe locul 11 în clasamentul mondial, informează wtatennis.com. />"Totul a început cu un parcurs incredibil la Roma, iar acum, șase luni mai târziu, ea se află pe punctul de a ajunge în Top 10 – Simona Halep este «Most Improved Player Of The Year»", se arată pe site-ul WTA.
Wtatennis.com notează că la Roma, în luna mai, Halep a învins patru jucătoare importante – Svetlana Kuznețova, Agnieszka Radwanska, Roberta Vinci și Jelena Jankovici, iar în semifinale a fost eliminată de liderul mondial Serena Williams. "Au urmat șase luni de progres. Dacă luăm în considerare și parcursul de la Roma, Halep a avut un palmares de 43-8 la ultimele 14 turnee, câștigând primele ei șase titluri WTA la Nürnberg, 's-Hertogenbosch, Budapest, New Haven, Moscow și Sofia, și încheind pe locul 11 în clasamentul de la 4 noiembrie", adaugă sursa citată.
WTA menționează că Halep are mari șanse să ajungă în Top 10 la începutul anului 2014 și să fie a treia româncă ce accede în clasamentul celor mai bune zece jucătoare din lume, după Irina Spîrlea (7 WTA în 1997) și Virginia Ruzici (8 WTA în 1979).

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.