Acasă Actualitate Disensiuni noi în USL: Liberalii nu și-au dat acordul pentru comisia de...

Disensiuni noi în USL: Liberalii nu și-au dat acordul pentru comisia de ancheta privind „cazul Călărași”

DISTRIBUIȚI

Liderul deputaților PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, că până în prezent nu există un acord al PNL pentru o comisie privind "cazul Călărași", el menționând însă că liberalii sunt deschiși să discute acest subiect în USL.
"În ceea ce privește comisia de anchetă, ieri (luni – n.r.) noi nu am avut nicio discuție pe acest subiect. Și, până în prezent, subliniez acest lucru, nu există un acord al PNL pentru această comisie. Suntem dispuși, suntem deschiși să discutăm acest subiect, dar acest subiect poate fi discutat numai în USL. Nu este o decizie care se ia la nivelul grupurilor parlamentare, este vorba de o decizie politică. Deci, nu există în acest moment un acord, dar suntem deschiși să discutăm acest subiect, e firesc, ca între parteneri în USL", a spus Scutaru, într-o conferință de presă.
El a fost întrebat dacă a vorbit cu președintele PNL pe acest subiect.
"Fiind lider de grup, cam în fiecare zi vorbesc cu președintele partidului. Atunci când am afirmat că în acest moment nu există un acord al PNL, m-am referit și la faptul că vorbesc cu un mandat politic. Deci am mandatul necesar pentru a face această declarație", a precizat Scutaru.

Mihaela Dobrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.