Acasă Actualitate Sindicaliștii cer publicarea protocolului prin care liderii lor au devenit vicepreședinți ai...

Sindicaliștii cer publicarea protocolului prin care liderii lor au devenit vicepreședinți ai PSD

DISTRIBUIȚI

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – FNSA, organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ,,Administraţie publică”, a luat act de declaraţia Doamnei Viorica-Vasilica DĂNCILĂ, Preşedintele Partidului Social Democrat, conform căreia mai multe organizaţii sindicale au semnat un protocol cu organizaţia politică pe care o conduce, în schimbul obţinerii de către reprezentanţii acestor organizaţii sindicale a unor funcţii într-o structură de conducere politică a acestui partid.

Solicităm pe această cale publicarea de îndată a documentului respectiv, ca un gest de minim respect pentru toţi angajaţii care au aderat la organizaţiile sindicale semnatare, în speranţa că vor fi reprezentaţi în mod onest de către liderii care, iată, au reuşit, din nou, să discrediteze sindicalismul din acestă ţară, urmărind doar obţinerea unor funcţii politice, folosindu-se de neajunsurile salariaţilor din diferite sectoare de activitate.

Este inadmisibil ca un reprezentant al salariţilor să fie înregimentat politic, indiferent de partidul din care face parte! Ne-am întâlnit de multe ori, în cadrul discuţiilor şi negocierilor avute, de-a lungul anilor, la Guvernul României, cu reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale care se aflau de acceaşi parte a mesei cu politicul, indiferent de coloratura acestuia. Aceste situaţii trebuie să înceteze!

Salariaţilor care fac parte din sindicatele/federaţiile/confederaţiile semnatare ale protocolului cu organizaţia politică, le sugerăm să se dezică de îndată de aceşti lideri care s-au folosit de neajunsurile lor pentru a obţine funcţii politice. Doar în acest mod vom reuşi să revitalizăm sindicalismul din România, afectat şi de situaţii de acest gen.

În numele organizaţiilor sindicale care reprezintă cu onestitate interesele salariaţilor, din toate sectoarele de activitate, dezavuăm modul în care unii ,,reprezentanţi” vă negociază situaţia pentru ambiţii personale. Este vremea să vă îndepărtaţi de ei!

Biroul Executiv al FNSA

1 COMENTARIU

  1. ASA S A U DISTRUS SINDICATELE !
    DORIND PUTERE SI AVERE LIDERII SINDICALI AU INCEPUT SA FACA POLITICA.AU JONGLAT CU FONDURILE SINDICATELOR SI AU INTRAT IN POLITICA MARE.
    MUNCITORII SI AU PIERDUT DREPTURILE SINDICALE SI TOATE REGLEMENTARILE LEGALE AU FOST FACUTE IN FAVOAREA PATRONILOR !
    IAR LIDERII AU AJUNS MINISTRI !
    HALAL NATIUNE !HOTII SA TRAIASCA !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.