
Polițiștii clujeni sunt aproape de finalizarea anchetei în cazul tragediei care s-a petrecut la Tarnița, după ce scafandrii au găsit trupul bărbatului și ale celor doi copii ai săi. Concluzia anchetatorilor este una singură: omor deosebit de grav urmat de sinucidere. În urma autopsiilor, legiștii au stabilit că toți trei au murit în urma asfixiei mecanice prin înec. Scafandrii i-au scos pe cei trei din apă de la o adâncime de aproximativ 60 de metri. Potrivit acestora, fetița în vârstă de trei ani a fost găsită în brațele tatălui ei, legată de acesta cu un cablu electric. „La mică distanță de cei doi a fost găsit și fiul bărbatului, în vârstă de 15 ani”, a declarat Dorel Onaca, șeful echipei de scafandri care i-au scos la suprafață. Onaca, fost parlamentar și patron al unei firme de scafandri utilitari din Constanța, a spus că operațiunea a fost foarte grea, deoarece malul era abrupt, iar scafandrii au nevoiți să spargă gheața de la suprafața apei. Ancheta a mai scos la iveală faptul că bărbatul, în vârstă de 48 de ani, fusese internat recent pentru depresie într-o clinică din Cluj-Napoca, însă nu urma un tratament. ?ê?£eful Serviciului de Investigații Criminale din Poliția Cluj, Valentin Rusu, a arătat că bărbatul a lăsat un mesaj de adio, din care reieșea "o anumită stare de supărare față de răceala care s-a instalat în relația dintre cei doi (dintre bărbat și mama fetiței de trei ani – n.r.) și faptul că urmează să plece și că nu dorește să fie căutat și găsit pentru a fi înmormântat".
Bogdan Cristescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















