Site-ul Ministerului Justiţiei este folosit pentru a posta articole din presa scrisă ce-l ridică în slăvi pe ministrul Tudor Chiuariu. Astfel că pe site apar numai materiale din presă laudative în legătură cu munca ministrului, dar şi denigratoare cu privire la adversarii politici din PD şi la adresa preşedintelui Traian Băsescu. Legătura pe care o are Ministerul Justiţiei cu adversarii politici ai ministrului, este o problemă pe care nu am elucidat-o… Însă, ministerul, prin postările respective încalcă legea drepturilor de autor şi reglementarea Clubului Român de Presă, în care majoritatea ziarelor preluate ar trebui preluate în parte. Potrivit reglementării, ministerul ar fi trebuit să citeze maxim 500 de caractere, dar majoritatea articolelor apar aproape în totalitate, ajungându-se chiar la 17.000 de semne. Această încălcare ar fi posibilă dacă nu cumva ministerul are o înţelegere cu respectivele publicaţii şi ar da bani, eventual călătorii în interes de serviciu pentru preluarea anumitor articole. Iar cât priveşte ultima parte, este bine ştiut că la ultimul Consiliu JAI din luna septembrie 2007 de la Bruxelles, ministerul a plătit avionul şi cazarea anumitor jurnalişti prietenoşi cu actualul şef al justiţiei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















