Acasă Actualitate Soarta lui Voiculescu, la mâna judecătorilor care l-au priponit pe Vântu

Soarta lui Voiculescu, la mâna judecătorilor care l-au priponit pe Vântu

DISTRIBUIȚI

 

Dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, în care este judecat mogulul Dan Voiculescu, a fost repartizat unui nou complet de judecată de la Curtea de Apel București, format din Camelia Bogdan și Mihai Alexandru Mihalcea. Judecătoarea Camelia Bogdan este cea care l-a trimis la închisoare pe afaceristul Sorin Ovidiu Vântu.

 

Repartizarea dosarului la un alt complet a fost necesară după ce președintele completului inițial, Stan Mustață, a fost arestat pentru trafic de influență, iar celălalt membru, Florică Duță, s-a pensionat.

 

Noii membri ai completului, care vor judeca dosarul începând din 1 iulie, au promovat de curând de la Tribunalul București la Curtea de Apel din Capitală.

 

Camelia Bogdan a judecat, printre altele, dosarul de favorizare a lui Nicolae Popa, în care a fost condamnat Sorin Ovidiu Vântu, iar Mihai Alexandru Mihalcea a respins o cerere de eliberare condiționată a aceluiași om de afaceri, pe motiv că acesta „nu a făcut eforturi deosebite pe calea reeeducării sale și nici nu a încercat să se remarce într-un mod deosebit”.

 

Președintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de eliberare din funcție, prin pensionare, a judecătorului Florică Duță, de la Curtea de Apel București, după ce membrii Consiliului Superior al Magistraturii au luat act, în 18 iunie, de cererea magistratului.

 

Judecătorul Florică Duță făcea parte, alături de Stan Mustață, din completul de la Curtea de Apel București care a primit spre soluționare dosarul în care Dan Voiculescu și alți 12 inculpați din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări alimentare au contestat condamnările primite la Tribunalul București.

 

Judecătorul Stan Mustață a fost arestat în 30 aprilie și ulterior trimis în judecată, pentru luare de mită și trafic de influență.

 

Și Stan Mustață a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii, în 12 mai, o cerere de pensionare. Analizarea cererii lui Stan Mustață a fost amânată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii până la soluționarea definitivă a dosarului în care magistratul este acuzat că ar fi cerut și primit bani pentru soluționarea favorabilă a mai multor dosare penale.

 

Magistratul Stan Mustață trebuia să judece, în 29 aprilie , împreună cu Florică Duță, apelurile formulate în dosarul privind privatizarea ICA.

 

Cu câteva ore înainte de judecarea dosarului, Stan Mustață a fost ridicat și dus la audieri la DNA, iar ulterior magistratul a fost reținut, fiind acuzat de fapte de corupție în schimbul unor soluții favorabile în dosare. În 30 aprilie, judecătorul Stan Mustață și grefiera Mariana Curea, care i-ar fi fost complice, au fost arestați preventiv, în urma unei decizii a Curții de Apel București.

 

Pe 26 septembrie 2013, Tribunalul București l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanța a constatat că a fost împlinit termenul de prescripție specială și a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracțiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiș, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu și Flavius Adrian Pop au fost condamnați la șase ani de închisoare cu executare. Instanța a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu și Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnișoru, instanța a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

 

Sentința a fost contestată la Curtea de Apel București, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.