Directorul Societății de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, Kovacs Odon, a semnalat ieri că una dintre problemele digurilor din județ este cea a șobolanilor, care fac găuri în malurile de protecție, prin care ulterior se infiltrează apa.
Kovacs Odon a declarat, în cadrul unei întâlniri cu presa, că în zona Baraolt, în digul de la Capeni, unde au fost probleme cu inundațiile, se observă găuri în dig făcute de șobolani, prin care s-au produs infiltrații.
Zonele respective din dig au fost ulterior acoperite cu aproximativ o mie de saci ca să fie oprite scurgerile din zona Baraoltului.
„În rest, la digurile din administrarea noastră nu avem astfel de probleme, dar știu foarte bine că ANIF, în zona Borosneu-Brateș, are probleme serioase cu aceste rozătoare.
Soluții prea bune nu sunt, să repari digul din doi în doi sau din trei în trei ani, ceea ce este foarte costisitor, sau eventual cu chimicale, dar nu știu cât de bune sunt“, a afirmat Kovacs.
În ceea ce privește castorii, directorul SGA spune că ei au făcut probleme în zona Lemnia, la Lemnia de Sus mai exact, unde au construit pe pârâu un blocaj care a dus la inundarea unei case.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















