Acasă Actualitate Societatea civilă a dus drujba de aur la Ministerul Apelor și Pădurilor

Societatea civilă a dus drujba de aur la Ministerul Apelor și Pădurilor

DISTRIBUIȚI

Membrii comunității Declic și activiștii Mining Watch România au predat reprezentanților Ministerului Apelor și Pădurilor o drujbă de aur, în semn de protest față de proiectul de aprobare a defrișării a peste 56 de hectare de pădure în comuna Certeju de Sus, jud. Hunedoara.

Alături de societatea civilă au fost și zeci de cetățeni, care susțin oprirea defrișării. Drujba de aur a fost oferită simbolic, împreună cu 22 de mii de semnături ale petiției împotriva defrișării, îmnânate Adrianei Petcu, secretat de stat în Ministerul Apelor și Pădurilor.

În cadrul audienței, reprezentanții Mining Watch și Declic au prezentat secretarului de stat argumentele împotriva aprobării Hotărârii de Guvern pentru aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier național a terenului de peste 56 de ha de către SC Deva Gold S.A., în vederea realizării obiectivului „Exploatarea minereurilor auro-argintifere din Perimetrul Certej”. În urma discuției, secretarul de stat Adriana Petcu a declarat că ministerul va organiza o dezbatere publică pentru Hotărârea de Guvern.

„Este un prim pas spre stoparea abuzurilor. Așteptăm cu interes dezbaterea publică. Din punctul nostru de vedere, defrișările plănuite la Certej se pot realiza doar cu încălcarea Codului Silvic. Atât noi, cât și cei peste 4,400 de cetățeni care au trimis observații în etapa consultării publice, vom urmări modul în care Ministerul Apelor și Pădurilor se va raporta la pădurile din Certej și la dorința cetățenilor,” a declarat Roxana Pencea Brădățan, reprezentanta rețelei Mining Watch România și a comunității Declic.

Pădurea de la Certej nu este una oarecare. Ea adăpostește pâlcuri de tei cu arțar, considerate de Uniunea Europeană prioritare pentru conservare. Tot acolo își au casa păsări protejate prin situl Natura 2000 – Munții Metaliferi.

Dacă defrișarea va fi permisă, Deva Gold va demara construcția a două iazuri de decantare cu cianuri. Proiectul minier Roșia Montană nu a fost niciodată atât de aproape de începere, cum este cel de la Certej. Dacă această defrișare va fi permisă, e începutul sfârșitului pentru Munții Apuseni așa cum îi știm.

Sursa foto: Cornel Brad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.