Home Actualitate Sondaj IRSOP: Nicușor Dan va câștiga alegerile dacă prezența la vot va...

Sondaj IRSOP: Nicușor Dan va câștiga alegerile dacă prezența la vot va fi peste un prag

DISTRIBUIŢI

Candidatul independent Nicușor Dan este peste candidatul AUR, George Simion, conform unui sondaj de opinie prezentat joi, 15 mai, de către institutul de sondare a opiniei publice IRSOP.

Conform sondajului, Nicușor Dan ar urma să fie votat de 52% dintre români, în timp ce George Simion ar avea 48%, în condițiile în care sunt calculate opţiunile persoanelor cu probabilitate că vor merge la vot, iar prezența este estimată la peste 60%.

51% din respondenți susțin că ar prefera o conducere a României în tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan, în timp ce 42% ar prefera echipa George Simion – președinte, Călin Georgescu – prim-ministru.

Pentru acest sondaj IRSOP a intervievat telefonic 951 persoane în intervalul 10-13 mai 2025. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia din România în vârstă de peste 18 ani. Toleranţa de eşantionare este +/-3,2% la un nivel de încredere de 95%. Sondajul reprezintă un serviciu de informare publică finanţat integral de IRSOP. IRSOP este un institut independent de cercetare şi consultanţă din 1990.