Home Actualitate Sorin Ovidiu Vîntu – artizanul arestării lui Dan Diaconescu?

Sorin Ovidiu Vîntu – artizanul arestării lui Dan Diaconescu?

DISTRIBUIŢI

Abia ieșit de pe porțile celulei numărul 16 de la Cercetări Penale, Dan Diaconescu, „Micul Mogul“ de la OTV,  și-a suflecat mânecile și s-a apucat de treabă. În direct și, evident, senzațional, acesta a povestit, în noaptea de luni spre marți, relațiile sale cu mogulii de presă. În opinia sa, arestarea lui în dosarul de șantaj cu primarul Ion Moț i s-ar trage de la „un mogul, om de afaceri care poate fi caracterizat între demon și înger“, s-a confesat Dan Diaconescu telespectatorilor OTV. Acesta a povestit printre altele că misteriosul om de afaceri, al cărui nume nu l-a dezvăluit, dar faptele povestite duc spre Sorin Ovidiu Vîntu, ar fi orchestrat reținerea sa pentru faptul că în timpul campaniei electorale nu i-a făcut jocurile politice și că postul de televiziune OTV a refuzat să-l declare câștigător al alegerilor pe Mircea Geoană. „Am fost chemat acasă la un mare om de afaceri care poate să fie și înger și demon. Acest om m-a ajutat foarte mult, cu bani dar și cu reclamă. Mie nu-mi mergea foarte bine atunci și mi-a spus dacă vreau reclamă.
A sunat mai multă lume și am primit reclamă. Le spunea la telefon: «Hai să-l ajutăm și pe băiatul ăsta că e de-al nostru. Dați-i și lui reclamă» și am primit. M-a ajutat mult și cu sume de bani din contracte de reclamă, bani pe care i-am primit înainte, în avans. Mereu îmi spunea: «Lasă că o să te achiți tu». Înainte de alegeri m-a chemat din nou la el acasă și mi-a propus să îl ajutăm în campanie pe Mircea Geoană. M-am întâlnit de câteva ori, acasă la omul de afaceri, cu Mircea Geoană. I-am propus să vină la noi în emisiuni dar acesta mi-a răspuns că nu se poate coborî să vină la emisiuni unde a fost și Magda Ciumac, m-a refuzat politicos. Asta a fost“, a povestit Dan Diaconescu despre experiențele sale din campania prezidențială.
Dar dezvăluirile despre omul de afaceri misterios, așa cum îl numește Diaconescu,  nu se opresc aici. Acesta povestește că a fost acuzat imediat după alegeri de „prietenul său“ că ar fi luat de la Traian Băsescu 500.000 de euro. Despre acest episod, dar și despre felul în care a acționat misteriosul om de afaceri, Dan Diaconescu a spus: „Nu aș fi avut de ce să primesc 500.000 de euro de la Traian Băsescu pentru a-l invita în emisiune. Sunt jignitor de puțini pentru cåt produce postul de televiziune. Mai mult, într-un fel, aveam un parti-pris să-l susțin pe Mircea Geoană. Mie îmi place să țin cu cel mic, defavorizat. Mircea Geoană a fost cel care nu și-a dorit să fie susținut de OTV. Mereu îi spuneam, Mircea, că așa vorbeam cu el, nu te lua după televiziunile serioase. El a luat decizia de a se duce doar la astfel de televiziuni. Dar să revenim, după alegeri se spunea că voi avea probleme, că am våndut țara, prietenii. Arestarea mea a fost pusă la cale cam de atunci, din decembrie“.

Acțiuni de filaj pentru toți angajații OTV

„Erau acțiuni de filaj, ascultarea telefoanelor se făcea de demult și nu numai pentru mine, ci și pentru toată redacția. Colegi de-ai mei erau filați. Casa mea era filată. Un adevărat aparat polițienesc uriaș. Din acei bani ar fi putut să vă plătească pensiile. Cånd a venit președintele la emisiune mi-a spus să vină și Mircea Geoană. Era o audiență foarte mare. Era într-o vineri, Traian Băsescu i-a aruncat mănușa lui Mircea Geoană, îl chema la o confruntare. L-am tot sunat pe Mircea, nu răspundea. I-am pus pe colegii mei să-l sune. În final, nu a vrut să vină. Toată lumea a înțeles că Mircea Geoană se teme de o confruntare cu Traian Băsescu. Deși chiar cei din stafful lui i-au spus și lui Traian Băsescu că e bine să nu vină la OTV, el nu a ascultat de nimeni și a venit. Colegii mei discutaseră cu Mircea Geoană că după ce iese Traian Băsescu din emisie să vină Corneliu Vadim Tudor și să-l atace pe Băsescu. În noaptea alegerilor, toată lumea dădea că a cåștigat Mircea Geoană. Am fost și eu sunat, există și în televiziuni o mafie. Toată lumea dădea din burtă scorul 52 – 48. Prima idee care am avut-o a fost să dau că scorul e 50 la 50. În acel moment, Tudor Barbu se afla la sediul campaniei lui Traian Băsescu și era pregătit de transmisie, era cu microfonul în månă. Traian Băsescu îl vede pe Tudor Barbu, își dă seama că transmite în direct, noi am transmis tot și de la PSD. Traian Băsescu se duce, ia microfonul din måna lui Tudor Barbu și zice: «Am cåștigat alegerile! Scorul e 51 la 49!» Pe celelalte televiziuni era tot așa ca la început: 52 pentru Geoană la 48 pentru Băsescu. Băsescu sărea în sus la OTV, Geoană se bucura la Realitatea. Eu ce să-i fac lui Geoană dacă nu a vrut să ia el primul microfonul și să spună în direct că a cåștigat. Cert este că prietenul meu, fostul meu prieten (n.r. – vocea lui Dan Diaconescu a început să tremure) mă invită după alegeri la el“, povestește producătorul OTV.

„Am avut zile, am scăpat cu viață!“

Despre această discuție, Dan Diaconescu spune: „Am avut zile, am scăpat cu viață! Cum m-a făcut procurorul a fost un nimic. Ce mi-a făcut omul ăsta. Mi-a spus că sunt ticălos, că am våndut țara. «România va intra în criză din cauza ta», îmi spunea. Că l-am înșelat. «Așa a făcut Traian Băsescu cu toți prietenii lui, și pe Petre Roman l-a våndut, te va vinde și pe tine», îmi spunea. Îmi spunea că sunt un distrus, un terminat, că nu se poate așa ceva. Eram la o discuție cu un om foarte, foarte important, despre care se spune că conduce țara. Un om foarte, foarte bogat. Încercam să-i spun că eu nu am nicio vină, să-i explic. Nu puteam, spunea mereu «Cum l-ai primit pe ăla la emisiune? I-ai făcut jocurile. I-ai dat tot lui Traian Băsescu. E trădare. Să nu te miri dacă familia ta te va găsi nu știu cum pe undeva». Cert e că a fost o discuție foarte dură, foarte rea cu un domn foarte important, un om misterios. Mi se reproșa că l-am adus pe Traian Băsescu la putere. Că mai bine candidam eu la președinție și așa mai departe. Era ceva între amenințări și șantaj, și asta la o zi după alegeri“, a spus cu amărăciune Dan Diaconescu, în prima emisiune ținută după ce a fost eliberat. Acesta a promis telespectatorilor săi că va continua cu dezvăluirile pe care le va face despre acele zile și despre culisele din spatele posturilor de televiziune.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.