Decizia controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vintu de a-si lichida afacerile in Romania aduce pe zi ce trece cu un scenariu bine ticluit, in care cel ce ani de-a randul a fost in epicentrul tuturor scandalurilor financiare autohtone isi sterge urmele si pleaca sa faca afaceri in alta parte. Marturia acestui scenariu este inchiderea BID – sora geamana a BRS -, implicata in fraude de zeci de milioane de dolari. Duminica seara, intr-un interviu acordat BBC, SOV a declarat ca retragerea sa din businessul autohton s-ar datora faptului ca marja de profit in Romania i s-a ingustat.
-Noua generatie Sorin Ovidiu Vintu-
-Expertiza mea este in piete in dezvoltare care imi pot asigura aceeasi marja de profit pe care am avut-o in Romania pana mai acum un an de zile-, declara SOV, deloc multumit de afacerile derulate in Romania. Aflat in epicentrul multor scandaluri, SOV a pledat neconcludent pentru nevinovatia sa, aratand ca, datorita lui, -foarte multi tineri au prins cursul afacerilor speculative-. -Sunt convins ca in cativa ani o sa apara o noua generatie de Sorin Ovidiu Vintu in Romania.- Uitand ca toti -copiii- sai (FNI, BRS, BID) au scandalizat o tara intreaga, SOV s-a autocaracterizat -un om de afaceri profund moral-, care nu a incercat sa castige banii -pe nenorocirea sau nefericirea altora-. Chestionat vizavi de legalitatea afacerilor sale, SOV a recunoscut ca a facut si inginerii, deoarece a avut -abilitatea extrema de a specula portitele pe care legislatia romana le-a lasat-.
Parintele FNI se considera un mare specialist
Intrebat cum se face ca afacerile sale au murit dupa ce le-a -abandonat-, SOV a aratat: -Imi este jena sa recunosc, dar acolo unde sunt eu lucrurile merg in general bine. Cand plec de undeva, lucrurile se strica-. Sigur pe el, deoarece nici unul dintre scandalurile in care a fost implicat nu i-a miscat un fir de par, SOV a spus ca nici un leu provenit din -ciordelile- de la FNI sau BRS nu au ajuns in buzunarele sale. -Dupa ce Politia va termina verificarile, sunt convins ca va va raspunde exact ce va spun si eu-, a afirmat SOV, lasand sa se inteleaga ca organele de ancheta il vor scoate mai alb si mai curat dupa scandalul BRS-BID-Astra-Posta Romana-Dramiral Group. Desi -mare specialist-, cand a venit vorba de BID, SOV a gasit scuze, aratand ca -din nefericire, aceasta banca si-a desfasurat activitatea sub auspicii cumplit de proaste de la bun inceput-. Desi prezentata pana ieri ca fiind -perla coroanei-, SOV a spus despre BID ca -este miraculos ca a reusit sa reziste pana azi-. Pentru a nu intina numele lui Vacaroiu, care a contribuit la managementul defectuos al BID, SOV a atacat ironic BNR, aratand ca nu este treaba acesteia daca el a pierdut bani in aceasta afacere: -Apreciez ca BNR este atat de ingrijorata de soarta capitalurilor mele si-i multumesc tare mult. Dar asta este problema mea ca actionar-.
SOV ii ataca voalat pe fratii Paunescu
Intrebat de legaturile cu PSD, SOV a recunoscut ca a avut contacte, deoarece -prin natura operatiunilor si activitatilor- sale a cunoscut -toata crema clasei politice romanesti-. Atacand politicienii care se feresc acum ca numele lor sa mai fie asociat cu SOV, parintele FNI a spus ca -ar fi fost o onoare pentru domniile-lor sa recunoasca ca mi-au fost amici-. -Constat ca nu a aparut inca clasa de barbati de stat in Romania, de care Romania are nevoie-, a spus SOV, referindu-se la politicienii care i-au fost amici si sprijinitori, dar care acum l-au -parasit-. Extrem de abil, cand a fost chestionat in amanunt despre legaturile sale cu mediul politic, SOV a evitat sa dea raspunsuri concrete, insa a facut trimitere la alti oameni de afaceri (n.r. – fratii Paunescu): -Eu n-am luat nici o garantie guvernamentala sa fac hoteluri de sute de milioane de dolari si sa incerc sa-mi ascund urmele folosind niste ziare unde am influenta pentru a abate atentia asupra unor chestii colaterale-. SOV a evitat un raspuns barbatesc si atunci cand a fost intrebat cum, fara sprijin politic, a reusit sa atraga in afacerile sale institutii de stat: -Cati bani de la companii de stat s-au pierdut la BTR si la BIR? De ce nu a facut un caz din astea?-, a spus intrigat SOV. Vizavi de pierderile Astrei si Postei de la BRS, parintele FNI a declarat sec: -La BRS nu a fost o pierdere, a fost un furt-. Punand iarasi placa -Dorulet, ia totul pe tine-, SOV a spus ca la BRS -un om si-a pierdut mintile si a furat-. Insa despre Nicolaescu, numai de bine: -Il respectam pe acest om. Pentru mine a fost o surpriza cumplita cand am aflat ce a facut-.
Nastase: -Dincolo de anumite carente si tare pe care le are, parea un tip pe picioarele lui-
Dupa ce, in ianauarie, a facut declaratii belicoase la adresa premierului Nastase – care a avut curajul sa verifice afacerile derulate de parintele FNI la SIF-uri -, SOV s-a napustit si in interviul acordat BBC impotriva premierului. Considerand ca dosarul penal in care este cercetat este urmare a faptului ca premierul a cedat la articolele din presa, controversatul om de afaceri s-a aratat surprins de atitudinea premierului, declarand despre acesta ca -dincolo de anumite carente si tare pe care le are, parea un… un… un tip pe picioarele lui-. SOV a dezvaluit – atunci cand a punctat despre provenienta banilor care au ajuns in capitalul social al BID – ca nu exista nici un dosar penal pe numele sau si ca i s-a schimbat capul de acuzare deoarece ar fi prezentat documente.
SOV are o slabiciune pentru securisti din adolescenta
Declarand nonsalant ca are o slabiciune pentru securisti deoarece -sunt oameni onesti, corecti-, SOV a spus ca pasiunea pentru serviciile secrete o are -din perioada adolescentei-, cand citea romane de spionaj. Cat despre relatiile sale cu Securitatea, acestea dateaza din *88, cand i s-au ars poezii si eseuri scrise de el. La capitolul -Relatii cu sefii serviciilor de informatii-, SOV a nuantat intalnirea cu acestia din Delta, de pe pontonul sau, spunand ca s-a intalnit cu -niste oameni care, intamplator, lucrau la SRI, SIE- si pe care -intamplator- ii cunostea. La diverse, SOV a punctat ca s-a lecuit de politica, dar, in schimb, a revenit la pasiunea sa, literatura. Astfel, la toamna, SOV are intentia de a publica o carte-document, in care va prezenta Romania in care a derulat afaceri in ultimii 12 ani. Cat despre plecarea din Romania, SOV a spus ca tot in aceasta tara va sta. Motivul? -Iubesc prea mult Delta, nu de altceva!-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















