Acasă Actualitate SRI, SRI, cuibusor de nebunii…

SRI, SRI, cuibusor de nebunii…

DISTRIBUIȚI

– O cooperativă a hoţiei instituţionalizate – asta a fost o parte a SRI-ului încă de la fondare – Aşa rezultă din cercetările penale care au fost executate în cazurile de mare corupţie a unor cadre superioare din SRI – Printre aceştia, bijuteria coroanei este un mare mason, fostul şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, generalul maior Ovidiu Soare – Recent, procesul acestuia a avut parte de încă o amânare, ca şi procesul lui Patriciu – Interconecţia dintre cei doi masoni are un punct de interferenţă, respectiv colonelul Păltanea, unul dintre cei mai versaţi infractori din solda SRI, cu o imaginaţie penală absolut remarcabilă – Întreaga resursă de putere politică a lui Patriciu a plecat de la înhăţarea rafinăriilor din Prahova – SRI Prahova, unde a fost tartor Păltanea, a desfăşurat peste un deceniu un şir incredibil de mânării cu petrol, contrabandă, combinaţii cu arabi introduşi în mafia lemnului, cu ruşi, cu italieni, cu toate soiurile de bandiţi locali şi nu numai – SRI de acum este în mare parte diferit de cel al anilor *90, însă oameni ca Soare au fost şi sunt încă mentori ai unora dintre -noii lupi- ai momentului.

Amânare în procesul de fond al ofiţerilor SRI Soare şi Dumitrache

Săptămâna aceasta este săptămâna amânărilor. Ieri s-a amânat din nou dosarul Rompetrol, iar la începutul săptămânii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat dosarul -barosanilor- din SRI. S-a amânat pentru data de 1 octombrie judecarea pe fond a dosarului în care ofiţerii SRI Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache au fost acuzaţi de fapte grave de corupţie. Inculpatul Ovidiu Soare, fost şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economic a săvârşit, potrivit procurorilor, infracţiunile de luare de mită, instigare la infracţiunea de fals intelectual, complicitate la infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare, privind siguranţa naţională a României, transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.

Colonelul Gheorghe Dumitrache, fost şef Sector -A- din cadrul Secţiei de Informaţii Prahova din cadrul SRI este acuzat de trafic de influenţă, dare de mită, încercarea de a determina mărturia mincinoasă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. În dosar este prins şi fostul consilier al preşedintelui Ion Iliescu, Emil (Cico) Dumitrescu, cadru militar şi el.

Generalul maior Ovidiu Soare a fost primul ofiţer de informaţii de rang înalt încătuşat în direct, la oră de vârf, în toamna anului 2006. La data arestării, Soare era unul dintre cei mai importanţi oameni din SRI, practic, mâna dreaptă a lui Radu Timofte. Ovidiu Soare este fecior de miliţian cu mână grea, fost şef pe Ilfov. Împins de tăticu la Securitate, Soare a lucrat la Direcţia V a Securităţii. Ca badigard a lui Nicu Ceauşescu s-a bucurat de viaţă bună, înainte de 1989. La Revoluţie s-a dat la fund şi a fost ascuns şi protejat în sediul Secţiei 1 de pe Bulevardul Ana Ipătescu de către căpitanul devenit apoi colonel, Emil Secu. După ce şi-a revenit din zguduială, în 1990, Soare a fost preluat de SRI. A făcut o specializare la şcoala de la Grădiştea şi a început urcarea rapidă în ierarhia SRI. A lucrat la Diviziunea A, iar apoi a ajuns şeful acesteia, continuând activitatea Direcţiei 1 a Securităţii, cea care se ocupa de urmărirea partidelor politice şi a societăţii civile.

În luna mai a acestui an, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat finalizarea dosarului şi trimiterea în instanţă a dosarului Soare, poate cel mai şocant caz de corupţie din sânul SRI – cu multiple reverberaţii politice, având în vedere afinităţile lui Soare cu PSD-ul. Generalul SRI, ca şi Patriciu, care a păţit şi el un pocinog asemănător, nu a stat mult în cătuşe şi de asemenea are parte de amânări peste amânări la judecată. Chiar dacă nu se vede cu ochiul liber, între cele două personaje există o legătură. Judeţul Prahova. Judeţul în care PNL-ul este cel mai tare, judeţul cu rafinării, judeţul care a dat cel mai penal petroliberal dar şi cei mai penali pero-sereişti. Rafinăria Vega dar şi Astra au hrănit din belşug şi pe unii şi pe alţii.

SRI – prăvălie de infractori

Începând cu anul 1990, SRI Prahova a creat o adevărată cooperativă infracţională care s-a extins şi a cuprins -colegii- de la informativul Poliţiei, UM 0215, şefii Parchetului Ploieşti, conducerea Poliţiei Judeţene, directorii platformelor industriale şi aproape toţi şefii instituţiilor publice din judeţul care l-a dat pe baronul Patriciu. Un pion cheie al fiefului lui Patriciu a fost celebrul Păltânea, fostul şef al secţiei SRI Prahova. Păltânea era o verigă de legătură cu afacerile ruseşti din România dar reprezenta şi interesele unui fost şef al SISMI, generalul italian Serigio Pilieri, reconvertit în traficant de maşini. Când Păltânea a fost trecut în rezervă, a fost pus de Pilieri director la una din fermele sale, Salub. Pileri este băgat în afacerile cu gunoaie, bussines controlat cu mână forte de Mafia italiană.

Corneliu Păltânea, şi adjunctul său Daniel Bucur erau implicaţi direct în mafia petrolului alături de nume grele din lumea afacerilor prahovene. Ofiţerii SRI şi-au făcut de cap peste un deceniu, cot la cot cu mafioţii locali, extinzându-şi influenţa şi în spaţiul politic. Dosarul Păltânea îl implică şi pe fostului director al Rafinăriei Astra Ploieşti, Octavian Nan, şi pe procurorul Gheorghe Muscalu, şef al Biroului Terorism din Parchetul General. Naşul acestuia, colonelul SRI Gheorghe Dumitrache este prins acum şi în dosarul Soare. Colonelul Dumitrache îşi folosea funcţia pe lângă reprezentanţi ai unor instituţii şi societăţi comerciale din judeţul Prahova, în schimbul primirii unor foloase necuvenite, cum zic procurorii. Practic, cu cuvintele noastre, se poate spune că SRI-ul a fost cooperativă care a funcţionat ani de-a rândul şi a adus profituri uriaşe unor infractori ordinari, care, sub protecţia uniformei şi a secretului siguranţei naţionale, au furat de au rupt.

Şmen cu spionii

Mai pe româneşte şi pe înţelesul tuturor, afaceriştii SRI cădeau la pace cu infractorii şi cu spionii sau ce mai apărea prin obiectiv şi împărţeau cu politicienii şi cu infractorii prada – vile, maşini, bani, ce pica, fifty-fifty, ca nişte parteneri adevăraţi de bandă. Cea mai tare afacere însă a fost pentru ofiţerii SRI, ani de zile, afacerea cu produse petroliere comercializate prin firme-fantomă. Carburanţii ajungeau pe ruta de contrabandă sub protecţia ofiţerilor SRI, pe axa Ploieşti – Sibiu – Arad-Timişoara. Pe toată ruta, secţiile locale ale SRI din fiecare judeţ protejau -transporturile speciale-.

Mafia care făcea comerţ ilegal cu petrol cotiza pentru obţinerea protecţiei SRI miliarde de lei, zeci de mii de dolari, materiale de construcţie, bijuterii, maşini de lux, concedii în străinătate, portbagaje cu carne de porc, miei, canistre cu vin, peşte etc.

Generalul Soare, colonelul Dumitrache, contraamiralul (Cico) Dumitrescu, consilier al preşedintelui Ion Iliescu, se implicau, contra cost, în protejarea afaceriştilor penali. Dumitrache rezolva totul cu ajutorul finului său, procurorul Gh. Muscalu, şef de secţie la Parchetul General, cu ajutorul lui Doru Trifoi, fost secretar de stat la Justiţie, cu ajutorul generalului Toma Zaharia, consăteanul lui Bombonel, secretar de stat la MI, cu ajutorul fostului adjunct al procurorului general Marcel Sânpetru, al Dorinei Mihăilescu, şefă de departament în Guvernul Năstase… şi chiar cu aportul lui Adrian Năstase.

Avansaţi de Radu Timofte!

Ofiţerii care stăteau în spatele acestor afaceri au fost avansaţi de către Radu Timofte (cercetat şi el de Parchetul Militar în prezent), aşa cum a fost avansat şi naşul procurorului Muscalu, col. Dumitrache Gheorghe, partenerul generalului Soare. Cu acceptul comandantului său, colonelul Dumitrache folosea tehnica din dotarea SRI pentru a intercepta oameni de afaceri care ulterior erau -convinşi- să cotizeze în beneficiul şefilor SRI. La rândul său, colonelul Dumitrache îi renova gratis vilele generalului din judeţul Prahova. Întâlnirile conspirative pentru aranjarea combinaţiilor mafiei SRI-PSD aveau loc în vila SRI de la Snagov, la partide de pescuit, în excursii în străinătate, la nunţi, aniversări, la chefuri sau prin cârciumi.

Toată această încrengătură infracţională s-a sprijinit pe aparatul politic şi de stat, Soare fiind unul dintre cei mai importanţi susţinători ai PSD din interiorul SRI-ului.

Ovidiu Soare a fost unul dintre cei care a transformat SRI-ul într-un bastion al PSD. Era cunoscut drept un adept total al fostului premier Adrian Năstase. În grupul său de apropiaţi îi mai regăsim pe Victor Opaschi, generalul Carp – fost secretar de stat la MI şi consilier al lui Iliescu, Doru Ioan Tărăcila, Bebe Ivanovici şi ginerele său, Virgil Gheorghiu. Zvonul intrării sale în masonerie i-a crescut acţiunile şi influenţa.

O parte dintre ofiţerii pe care i-a crescut şi plasat Soare în funcţii-cheie conduc practic SRI-ul acum. Procurorii au documentat şi metodologia de -resurse umane- a generalului Soare: acesta pretindea şi primea bani, bunuri şi servicii de la mai mulţi subalterni, pentru a-i proteja şi promova pe linie profesională. Unul dintre aceştia a ajuns mare şef din poziţia de meditator la matematică a odraslei lui Soare. Când scrie vreun ziarist despre Soare fostul meditator, tare de tot azi, trimite câte vreun ofiţer din subordine -să-l prelucreze- pe scribălău. Iubirea dintâi nu se uită, iar Soare şi cei de o teapă cu el încă locuiesc în spirit SRI-ul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.