
Scandalul vaccinului BCG achiziționat de statul român din Danemarca, care a afectat sute de copii rămași cu sechele pe viață, a ajuns în justiție. Un părinte a apelat la Urban și Asociații și Asociația de Asistență pentru Consumatori și a acționat în judecată statul român în numele familiilor disperate să își găsească dreptatea.
La sfârșitul anului 2012 sute de copii s-au îmbolnăvit din cauza vaccinului BCG, achiziționat din Danemarca de către statul român care a plătit sume impresionante. În 2012, producătorul român de vaccin BCG, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare „Cantacuzino“, nu a mai primit autorizație de producție, la propunerea Ministerului Sănătății, deși vaccinul era produs fără întrerupere de 80 de ani. România a fost a doua țară din lume care a practicat vaccinarea BCG, însă din 2009, a sistat producția. Imediat după achiziționarea produselor din Danemarca, au început problemele: sute de copii au avut de-a face cu reacții adverse, pentru că tratamentul tuberculostatic este foarte agresiv pentru bebeluși. Dacă vaccinul BCG produs la „Cantacuzino“ costa 1 leu, cel achiziționat ulterior din Danemarca, costa de 11 ori mai mult, iar bugetul alocat pentru achiziția dozelor de vaccin a fost de 81.732,50 de dolari, pentru 588.000 de doze, exact suma de bani de care „Cantacuzino“ ar mai fi avut nevoie pentru a reporni linia de producție a vaccinului BCG. De menționat, în intervalul 2005 – 2012, nu a fost sesizată nici o reacție adversă ca urmare a utilizării vaccinului BCG produs la „Cantacuzino“.
Ioana-Daniela Hopârtean a chemat în judecată Spitalul Municipal Sebeș, manageriat de dr. Stanciu Nicolae, așa cum se observă în dosarul nr. 1698/107/2014 aflat pe rolul Tribunalului Alba, acțiune demarată vineri, 13 martie. Autoritățile estimează că peste 200.000 de copii au fost vaccinați cu produsul danez și aproximativ 115 cazuri au prezentat reacții adverse severe. Dintre acestea 44,3 la sută au necesitat tratament tuberculostatic, 20,8 la sută, chirurgical, iar 6 la sută, antibiotic. Printre reacțiile adverse ale vaccinului BCG din Danemarca se numără mărirea ganglionilor axiali și latero-cervicali, precum și ulcerațiile. Specialiștii susțin că autoritățile erau obligate să verifice eficiența vaccinului și să facă un studiu privind reacțiile adverse severe ale acestuia pe un lot de 50-200 de copii la șase luni de la vaccinare. „Danemarca nu a avut TBC. Ei au făcut vaccinul odată cu sosirea imigranților. În schimb, în România, incidența tuberculozei rămâne printre cele mai ridicate din Europa. În aceste condiții, în loc să modernizăm rapid linia de fabricație a vaccinului național BCG, am oprit fabricația și am fost nevoiți să cumpărăm din străinătate. Din datele nostre, peste 300 de copii au făcut reacții adverse la vaccinul danez. În plus, tratamentul tuberculostatic este foarte agresiv pentru bebeluși“, au declarat experți naționali în BCG.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















