Renuntare
Peste 2.700 de persoane au renuntat, in 2005, la cetatenia romana, in baza unor hotarari aprobate de guvern in cursul anului trecut, numarul acestora fiind cu aproximativ o mie mai mare decat cel al persoanelor care au cerut statutul respectiv si care provin in principal din Republica Moldova.
Printr-o serie de hotarari aprobate anul trecut, guvernul a admis cererile de renuntare la cetatenia romana pentru 2.751 de persoane, care obtinusera deja cetatenia unui alt stat sau aveau promisiuni in acest sens.
Majoritatea persoanelor care au renuntat, anul trecut, la cetatenia romana sunt nascute in zona Transilvaniei ori a Banatului si locuiesc in Germania sau Austria.
Tot in cursul anului trecut, executivul a aprobat 1.678 cereri de acordare a cetateniei romane, marea majoritate a solicitarilor fiind formulate de persoane din Republica Moldova.
Amenzi
In Bistrita-Nasaud, jumatate din restaurantele care au organizat petreceri de sarbatori au fost amendate de inspectorii Oficiului pentru Protectia Consumatorilor (OJPC), pentru utilizarea unor produse expirate si pentru ca nu au respectat cantitatile prevazute in meniuri. Proprietarii a sase din cele 11 unitati verificate au primit amenzi ce totalizeaza 60 de milioane lei vechi. Cu toate acestea, mare parte din patronii care au organizat petreceri de Revelion, dar si cu prilejul altor sarbatori, cum ar fi Sfantul Vasile sau Sfantul Ion, au refuzat sa plateasca amenzile, motivand ca se vor adresa instantelor de judecata.
Atentionare
Din cauza caderilor masive de zapada, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) solicita conducatorilor auto sa conduca preventiv, sa circule cu viteza adecvata conditiilor meteo, iar autovehiculele sa fie dotate cu anvelope de iarna, lanturi, lopata si nisip.
De asemenea, inainte de a pleca la drum, soferii sunt sfatuiti sa sune la dispeceratul Comandamentului Central de Iarna la numerele de telefon: 021/315.75.66, 021/318.66.31, 318.66.09 pentru a afla informatii despre starea drumurilor nationale. Ieri, nici un drum national nu a fost blocat din cauza ninsorilor, dar in toata tara se circula in conditii de iarna.
Azilanti
Numarul solicitantilor de azil in Irlanda a scazut cu noua la suta in 2005, ajungand la 4.323, a anuntat ministrul justitiei, Michael McDowell, care a precizat ca Romania figureaza printre statele din care provin cei mai multi solicitanti de azil, relateaza AFP.
Cele cinci tari din care provine cel mai mare numar de solicitanti de azil sunt Nigeria, Somalia, Romania, Sudan si Iran, a informat el.
Din 2002 (cand se inregistrau 11.634 de cereri), numarul solicitantilor de azil a scazut cu 63 la suta, a spus McDowell.
Irlanda a impus reguli mai ferme in domeniul imigrarii – pentru a face fata cresterii numarului solicitanilor de azil – si a sporit prerogativele politiei si ale Biroului national pentru migrare.
Irlanda a ordonat 393 de expulzari in 2005, 208 solicitanti de azil fiind trimisi catre alte state din UE.
Desfiintare
Incepand din luna ianuarie a acestui an, ca urmarea a aprobarii ministrului administratiei si internelor a intrat in vigoare noua conceptie de organizare a Inspectoratului de Politie al Judetului Dolj. Un prim pas facut in noua organizare a fost desfiintarea aresturilor de la politiile municipale Calafat si Bailesti, politistii care deserveau aceste unitati fiind mutati la structurile obiective ale subunitatilor si posturilor comunale. -Politistii de la cele doua aresturi aveau activitate foarte redusa. Erau cheltuieli foarte mari pentru intretinerea celor doua aresturi si nu ne permiteam sa le mai tinem-, a mai spus comisarul Georgel Enescu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















