Fundatia Hand of Help este acuzata ca ar fi beneficiat ilegal de o subventie de circa un miliard de lei. Corpul de Control al prefectului a efectuat o verificare la fundatie, la final concluzionandu-se ca Hand of Help nu avea dreptul sa obtina bani din partea Executivului drept subventie, deoarece in statutul sau nu ar fi specificat ca fundatia este finantata si de catre stat si, in plus, pentru ca nu avea autorizatie de functionare.
Potrivit unei legi din 1998, fundatiile si asociatiile de asistenta sociala pot obtine si sume de bani din partea statului cu titlu de subventie. Incepand cu ultimele doua luni ale anului 1998 si pana in luna martie 2001, Hand of Help a beneficiat de la bugetul de stat de un ajutor financiar de circa un miliard de lei. Corpul de Control al prefectului nu contesta folosirea banilor, in scopul pentru care au fost alocati, adica protectia copilului, ci faptul ca fundatia nu avea dreptul sa beneficieze de ei.
Banii din donatii nu au fost folosti pentru ajutarea copiilor
A doua acuza adusa de reprezentantul Prefecturii este aceea ca fondurile colectate din donatii si sponsorizari, care s-ar cifra la circa 30.000 de dolari pe luna, nu sunt folosite in primul rand pentru asistenta sociala a copiilor, ci in alte scopuri. -Ei trebuie sa foloseasca donatiile in primul rand pentru protectia copiilor, atat timp cat au ca principal obiect de activitate asistenta sociala a copiilor-, mai spune Vasiliu.
Cea de a treia acuza a Corpului de Control al prefectului este legata de Biserica Mesia care functioneaza pe langa fundatie si despre care se afirma ca are un cult care nu este recunoscut de Ministerul Culturii si Cultelor.
-Este ilegala ca functionare, pentru ca nu are nici un fel de autorizatie. Cel mai grav este ca nu se prea stie ce educatie religioasa se face in aceasta Biserica-, declara Corneliu Vasiliu, seful corpului de control.
DGMSS Botosani spune ca subventia a fost obtinuta legal
Contabilul-sef de la Hand of Help, Estera Balan, a respins toate acuzatiile care se aduc fundatiei. -Subventia a fost obtinuta legal. Intre documentele necesare primirii acestei subventii nu este necesara autorizatia de functionare. Pe domnul Vasiliu il vom da in judecata pentru abuz in serviciu-, afirma Estera Balan.
Pe de alta parte, Dan Stancescu, director adjunct al Directiei Generale de Munca si Solidaritate Sociala, persoana care fost contactata de minister pentru a da relatii despre Hand of Help, a declarat ca activitatea fundatiei este oportuna pentru viata sociala a judetului si ca fundatia este infiintata si functioneaza legal. El isi justifica raspunsul sustinand ca fundatia este autorizata si ca, dupa ce i-a expirat in 2000 licenta data de Comisia Judetena pentru Protectia Copilului, intrucat acest organism a refuzat prelungirea autorizatiei, fundatia a facut plangere in instanta si a obtinut verdict favorabil.
-Procesul este inca in derulare la Curtea Suprema de Justitie, dar eu trebuie sa tin seama de ultima depozitie care este in vigoare. Ca jurist eu spun ca toata chestiunea este legala-, afirma Stancescu.
In ciuda acestor lucruri, dosarul Hand of Help a fost trimis pentru continuarea cercetarilor la Inspectoratul de Politie si Parchet. La caminul fundatiei din str. Pacea sunt cazati 120 de copii.
Sergiu Balascau
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















